Noul ambasador al SUA si-a prezentat ieri scrisorile de acreditare presedintelui Basescu.
Noul ambasador al Statelor Unite, Nicholas Taubman, a prezentat ieri scrisorile de acreditare presedintelui Traian Basescu. La ceremonia de la Palatul Cotroceni a participat si sotia ambasadorului, cu care seful statului a glumit discret, departe de urechile presei. Basescu a felicitat desemnarea lui Nicholas Taubman ca ambasador in Romania, dand asigurari ca autoritatile romane vor acorda intregul sprijin pentru indeplinirea mandatului cu care a fost investit, exprimandu-si totodata speranta ca in mandatul acestuia nivelul relatiilor economice bilaterale il va ajunge pe cel al dialogului politic. MAREA NEAGRA. La randul sau, ambasadorul Taubman a transmis un mesaj din partea presedintelui George W. Bush prin care acesta reafirma interesul strategic al SUA pentru Romania si regiunea Marii Negre. Noul ambasador a tinut sa multumeasca pentru contributia substantiala a Romaniei in lupta impotriva terorismului si promovarea agendei privind libertatea, care constituie o prioritate a Administratiei americane. Nu in ultimul rand, Basescu si Taubman au discutat si despre sosirea astazi la Bucuresti a secretarului de stat american, Condoleezza Rice, pentru semnarea acordului privind bazele americane din Dobrogea. (Oana Stancu)Citește pe Antena3.ro