x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Amber Heard, înțelegere cu Depp în cazul de defăimare

Amber Heard, înțelegere cu Depp în cazul de defăimare

de Redacția Jurnalul    |    19 Dec 2022   •   23:30
Amber Heard, înțelegere cu Depp în cazul de defăimare
Sursa foto: Hepta

Actrița Amber Heard anunță o înțelegere în cazul de defăimare cu Johnny Depp. Heard a calificat decizia de a ajunge la o înțelegere cu Depp drept "foarte dificilă", venită după "o lungă perioadă de deliberare".

Amber Heard a soluționat procesul de defăimare cu fostul ei soț, Johnny Depp, potrivit unei declarații postate pe contul ei de Instagram.

Heard a spus că "nu a făcut niciun acord de recunoaștere" și că înțelegerea nu este "un act de concesie". Ea a indicat experiența sa cu sistemul juridic american ca parte a motivației pentru care a decis să ajungă la o înțelegere în acest caz, susținând că "dovezi abundente și directe care coroborau mărturia [ei] au fost excluse" și că "popularitatea și puterea au contat mai mult decât rațiunea și un proces corect".

"Iau această decizie după ce mi-am pierdut încrederea în sistemul juridic american, unde mărturia mea neprotejată a servit drept divertisment și hrană pentru social media", a declarat Heard, relatează CNN.

Actrița a făcut apel în cazul de defăimare la începutul acestei luni, dar Heard a arătat în declarația ei de luni că, "chiar dacă apelul ei în SUA are succes, cel mai bun rezultat ar fi un nou proces în care un nou juriu ar trebui să analizeze din nou dovezile".

CNN a contactat reprezentanții lui Heard și Depp pentru comentarii.

"Pur și simplu nu pot să trec prin asta a treia oară", a scris Heard în postarea sa, adăugând că vrea să își petreacă timpul "în mod productiv" și nu își poate permite să "riște o factură imposibilă - una care nu este doar financiară, ci și psihologică, fizică și emoțională".

Depp a acuzat-o pe Heard că l-a defăimat într-un articol de opinie din 2018 pe care l-a scris pentru Washington Post.

Acum 7 luni, jurații i-au dat dreptate lui Johnny Depp pentru toate cele 3 motive ale procesului de defăimare, acordându-i despăgubiri de 10 milioane de dolari şi 5 milioane de dolari daune agravate, considerând că Amber Heard a făcut declaraţii false când s-a descris ca victimă a violenţei domestice şi că a acţionat "rău intenţionată". Apoi, Tribunalul din Fairfax, Virginia, a redus cuantumul daunelor agravate la 350.000 de dolari, ceea ce a redus la 10,4 milioane de dolari suma datorată de Heard fostului ei soţ.

De asemenea, jurații au stabilit că Johnny Depp a defăimat-o pe Amber Heard, acordându-i o compensaţie financiară de 2 milioane de dolari.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: Amber Heard Johnny Depp