x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Amenintati cu aderarea la UE in 2009

Amenintati cu aderarea la UE in 2009

de Anca Aldea    |    11 Ian 2006   •   00:00
Amenintati cu aderarea la UE in 2009

Noi dezvaluiri aparute in presa europeana confirma faptul ca Romania a fost implicata in scandalul inchisorilor secrete pe care Agentia Centrala de Informatii (CIA) le detine in afara granitelor Statelor Unite.

Saptamana trecuta, revista elvetiana Sonntagsblick a dezvaluit existenta unui document care atesta faptul ca CIA detine astfel de centre de detentie secrete in Romania, Bulgaria, Ucraina, Macedonia si provincia sarba Kosovo. Documentul era, de fapt, un fax transmis de catre Ministerul de Externe de la Cairo catre Ambasada Egiptului la Londra si interceptat de catre serviciile secrete elvetiene. Sonntagsblick scrie ca documentul secret face referire la situatia a 23 de detinuti irakieni si afgani care ar fi fost interogati pe Aeroportul Mihail Kogalniceanu din Romania. In context, seful diplomatiei egiptene isi exprima ingrijorarea cu privire la refuzul autoritatilor de la Bucuresti de a recunoaste ca Romania a gazduit sau gazduieste inca inchisori secrete marca CIA.

AGRESIVI. La o zi dupa publicarea documentului, un grup de lobby din parlamentul britanic a reactionat extrem de agresiv. "Faxul respectiv reprezinta prima dovada concreta ca SUA au interogat suspecti de terorism in inchisori secrete din Europa de Est", scrie cotidianul Daily Telegraph. Ziarul preia declaratia purtatorului de cuvant pentru afaceri sociale al grupului laburist, Claude Moraes, care si-a exprimat convingerea ca Romania "nu va marturisi niciodata" implicarea ei in scandalul CIA, riscand astfel amanarea aderarii la Uniunea Europeana pana in 2009 sau chiar pe termen nedefinit.

Desi nu exista dovezi concrete despre existenta acestor centre de detentie - Egiptul nu a confirmat veridicitatea faxului interceptat - , noua scurgere de informatii reprezinta inca o veste proasta pentru Romania, a carei aderare face obiectul unei nemultumiri tot mai mari din partea statelor deja membre, comenteaza ziarul britanic.

NU NE INTREBATI!
Reactia Washingtonului este hilara, dar justificabila. "Preferam sa nu ne intrebati!" - suna raspunsul american. Senatului SUA i-a fost inaintat, spre aprobare, un text de lege - Intelligence Authorisation Act - care reglementeaza activitatea serviciilor de informatii si care obliga Casa Alba sa evite sa dea explicatii in scandalul inchisorilor CIA. Rezolutia a fost blocata, pentru ca un senator s-a opus aprobarii ei. In lipsa votului unanim, rezolutia ramane "in custodia" Senatului pana se vor clarifica unele detalii. Blocarea rezolutiei a permis evitarea introducerii unor amendamente care ar fi obligat Casa Alba sa dezvaluie detalii despre cursele aeriene ale CIA pentru transferarea prizonierilor si despre inchisorile secrete din strainatate. Textul care reglementa activitatea CIA si a altor operatiuni secrete ale agentiei a fost aprobat anual timp de 26 de ani.
×
Subiecte în articol: externe secrete