x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Americanii au rezerve de gaze de şist pentru 110 ani

Americanii au rezerve de gaze de şist pentru 110 ani

12 Apr 2013   •   11:17
Americanii au rezerve de gaze de şist pentru 110 ani
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

Comitetul pentru rezerve potenţiale de gaze din SUA (Potential Gas Committee, PGC) estimează rezervele de gaze de şist din SUA la circa 67,5 de trilioane metri cubi, aceasta fiind cea mai mare estimare făcută în ultimii 48 de ani de când există această organizaţie. potrivit Potentialgas. org.

Este aproape dublu faţă de estimarea de acum zece ani, depăşind cu 25,6% estimările anterioare făcute de PGC în 2010.

Aceste rezerve ar fi de ajuns pentru 110 de ani, la ritmul actual de consum al SUA, estimează unii experţi americani. În conformitate cu estimările din 2010, rezervele de gaze de şist acopereau necesarul de gaze al SUA pe o perioadă de 100 de ani.

Creşterea evaluării curente se datorează în principal reevaluării rezervelor de gaze de şist din bazinul Appalachian (estul SUA) în care se află şisturile Utica şi Marcellus şi, de asemenea, majorării producţiei de acest gaz şi a resurselor neconvenţionale în Munţii Stâncoşi (vest).

Gazele de şist reprezintă la ora actuală 30% din consumul total de gaze naturale în SUA, în timp ce în 2000 au reprezentat doar 1%. Creşterea producţiei în ultimul an a contribuit la reducerea preţului gazului în SUA la un nivel record pentru ultimii 10 ani, potrivit aceloraşi estimări.

×
Subiecte în articol: gaze sist rezerve