x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Americanii au transferat în totalitate controlul asupra controversatei închisori afgane de la Bagram

Americanii au transferat în totalitate controlul asupra controversatei închisori afgane de la Bagram

25 Mar 2013   •   12:16
Americanii au transferat în totalitate controlul asupra controversatei închisori afgane de la Bagram
Sursa foto: captura video

Armata americană a anunţat luni că a transferat luni în totalitate controversata închisoare de la Bagram sub controlul autorităţilor afgane, după luni de amânări, relatează AFP.

Supranumit 'Guantanamo afgan', centrul de detenţie Bagram a fost obiectul unor discuţii tensionate între Kabul şi Washington, SUA temându-se ca mai mai mulţi deţinuţi talibani să nu fie eliberaţi odată ce închisoarea trece sub control afgan.

Transferul, 'în prezent complet', conform unui comunicat al armatei americane, reprezintă 'o parte importantă din procesul global de tranziţie a securităţii cu destinaţia forţele afgane', a declarat generalul american Joseph Dunford, comandant al forţelor americane şi ale NATO în Afganistan.

Ceremonia de predare, care a avut loc luni dimineaţă la Bagram, 'pune în lumină un Afganistan tot mai încrezător, capabil şi suveran', a adăugat el.

Prevăzut iniţial pentru 9 martie, transferul complet al închisorii Bagram a fost amânat în ultimul minut după declaraţii ale lui Hamid Karzai conform cărora există 'nevinovaţi' printre deţinuţii sub control american şi că aceştia vor fi eliberaţi odată trecuţi sub control afgan.

De la începutul lui septembrie, 3.000 de deţinuţi, în special presupuşi membri ai talibanilor din Al-Qaida, au fost trecuţi sub control afgan. Însă deţinuţii străini şi afganii capturaţi de forţele de coaliţie, în timpul raidurilor forţelor speciale, au rămas sub custodia militarilor americani.

Unii dintre ei ar constitui, odată eliberaţi, 'pericole reale' dacă s-ar întoarce pe câmpul de luptă, a afirmat generalul Dunford.

După 11 ani de prezenţă în Afganistan, coaliţia internaţională condusă de SUA se retrage progresiv din Afganistan şi transferă controlul ţării şi al instituţiilor sale de securitate către forţele afgane.

×
Subiecte în articol: afganistan inchisoare bagram