Amicii francezi ai lui Gaddafi

Vreme de 40 de ani, între Tripoli şi Paris a existat şi s-a perpetuat o legătură pe cât de ambiguă, pe atât de strânsă. Cotidianul francez Le Monde trece în revistă principalele momente din relaţia franco-libiană, o relaţie cu atât mai interesantă cu cât Franţa s-a detaşat, în prezent, drept vârful de lance al ofensivei internaţionale împotriva regimului condus de Muammar Gaddafi.

Cel mai recent moment "de glorie" în relaţia Paris-Tripoli s-a înregistrat în decembrie 2007. "La şase luni după eliberarea infirmierelor bulgare reţinute în Libia din 1999, colonelul Gaddafi este primit cu mare pompă la Paris. I s-a făcut onoarea - în fapt i s-a acceptat capriciul – de a-şi instala uriaşul cort de beduin la zece metri de Palatul Elysée. Gaddafi a vrut în cursul acelui sejur să viziteze Palatul Versailles apoi să i se organizeze o vânătoare", potrivit articolului preluat de RFI.

Oaspeţii francezi au fost nevoiţi să evite pădurea de la Chambord, plină de mistreţi, întrucât aceşti "veri" ai porcilor domestici nu sunt o pradă pe măsura unui vânător musulman. S-a mers deci în pădurea de la Rambouillet unde "colonelul a împuşcat trei fazani după ce a ratat mulţi alţii", îşi reaminteşte unul dintre participanţi, citaţi de ziarul Le Monde.

În 1973, acesta este primit  la Paris de preşedintele Pompidou, un şef de stat muribund şi confruntat cu primul şoc petrolier. Şi atunci, ca şi acum, capriciile lui Gaddafi sunt îndeplinite: premierul Franţei şi ministrul său de Externe sunt obligaţi să-şi părăsească birourile pentru a-l întâlni pe Gaddafi în suita hotelului parizian în care locuieşte. Zece ani mai târziu, drept recompensă că a promis că se retrage din Ciad, Gaddafi va avea privilegiul să-l întâlnească pe un alt preşedinte francez, de această dată pe socialistul Mitterrand, dar nu la Paris ci în Creta. Reîntors acasă la Tripoli, colonelul va relansa războiul din Ciad.

Cinci ani mai târziu însă, lucrurile s-au uitat şi Parisul va refuza în 1986 ca avioanele americane să survoleze teritoriul francez în drum spre Libia, ţară pe care o vor bombarda. Şi episodul avionului francez al companiei UTA aruncat în aer în 1989 din ordinul liderului de la Tripoli va fi uitat destul de repede. Odată cu închiderea parantezei teroriste, mai exact imediat după ce în 2003 se ridică embargoul impus Libiei, oamenii politici şi cei de afaceri din Franţa se vor năpusti asupra ţării lui Gaddafi pentru a obţine primele contracte.

Pentru dreapta franceză, antiamericanismul lui Gaddafi din anii ‘70 combinat cu nevoia de aprovizionare în petrol după pierderea uriaşei colonii algeriene sunt motorul strângerii amiciţiei. Pentru stânga franceză a aceleiaşi epoci, colonelul este privit ca un apărător al celor oprimaţi de imperialişti, un erou al lumii a treia şi posibil liberator al societăţilor arabe.

Astăzi, amicul de patru decenii s-a transformat în tiran, despot, dictator. O schimbare de ton pe care prietenii francezi de pe vremuri n-o înţeleg prea bine, conchide ziarul Le Monde.