x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Amprentaţi şi expulzaţi: reteta franceză pentru romi

Amprentaţi şi expulzaţi: reteta franceză pentru romi

de Carmen Plesa    |    29 Iul 2010   •   00:00
Amprentaţi şi expulzaţi: reteta franceză pentru romi

Expulzări, amprentări, demolări de tabere - iată reţeta pe care a propus-o miercuri seară Parisul pentru a rezolva problema romilor şi a nomazilor de pe teritoriul Franţei. O reţetă cumva cunoscută europenilor, pentru că aceleaşi măsuri le anunţau italienii în 2007, după cazul Mailat. Dacă în "Cizmă" guvernul Berlusconi s-a folosit de faptul că Giovanna Reggiani a fost agresată lângă o tabără ilegală de romi pentru a lansa rapid pachetul de "legi pentru siguranţă" şi "planul pentru nomazi", autorităţile de la Paris au profitat de violenţele declanşate între nomazi şi jandarmerie la Saint-Aignan pentru a lansa măsurile care-i privesc pe ţigani.

Ministrul de Interne francez, Brice Hortefeux, a afirmat că romii care se află ilegal pe teritoriul Hexagonului, cei care atentează la ordinea publică sau comit infracţiuni vor fi imediat trimişi în ţările de orgine, respectiv România sau Bulgaria. Ministrul francez susţine că cei expulzaţi nu vor avea posibilitatea să revină pe teritoriul francez, pentru că vor fi amprentaţi la plecare pentru a preveni întroarcerea lor prin fraudă.

Ministrul a mai spus că 300 de tabere abuzive vor fi demolate atât în zona pariziană, cât şi în restul ţării.  "În provincie, ritmul va fi de două evacuări pe săptămână", a spus ministrul. Acesta a mai precizat că va numi zece inspectori de la Fisc pentru a controla veniturile nomazilor.

Opoziţia franceză, prin vocea Partidului Socialist, a criticat măsurile anunţate de guvernul francez, pe care l-a caracterizat ca fiind "într-o derivă xenofobă". "Dreapta continuă să se rătăcească într-un discurs demagogic, agresiv şi stigmatizant", a comunicat PS. Tot voci din opoziţie au anunţat că, odată cu măsurile pentru romi, Sarkozy a reuşit să distragă atenţia de la Afacerea Woerth.

Organizaţiile nomazilor şi ţiganilor l-au acuzat pe preşedintele francez de rasism.
"Limbajul preşedintelui are tonuri care-ţi dau fiori, într-o ţară care, în timpul ocupaţiei naziste din timpul celui de al doilea război mondial, i-a adunat pe ţigani şi i-a trimis în lagărele de concentrare", remarcă Sky News.

Rămâne însă de văzut cum vor putea fi puse în practică măsurile pe care guvernul francez şi le-a propus. Încercarea autorităţilor de la Roma de a scăpa de ţigani a arătat că expulzarea unor cetăţeni ai UE este o procedură foarte dificilă. Dacă odată cu pachetul de "legi pentru siguranţă" italienii anunţau că vor face mii de expulzări, după un an s-a văzut că acestea nu se ridicau nici la câteva sute. Mare parte din decretele de îndepărtare de pe teritoriul italian emise de prefecţi au fost anulate chiar de judecătorii italieni. Nici taberele ilegale n-au fost, până la urmă, prea afectate de planurile guvernului italian. Mai mult decât atât, guvernul italian a alocat de curând multe milioane de euro pentru modernizarea taberelor existente şi construirea altora noi, în care romii vor locui în căsuţe modulare şi vor avea parte de tot confortul necesar.

×
Subiecte în articol: externe