x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Angola / Papa Benedict al XVI-lea le cere băştinaşilor să renunţe la vrăjitorie

Angola / Papa Benedict al XVI-lea le cere băştinaşilor să renunţe la vrăjitorie

22 Mar 2009   •   00:00

Papa Benedict al XVI-lea, care se află de vineri în Angola, a cerut catolicilor din această ţară, în cadrul unui serviciu religios oficiat în biserica Sao Paulo din Luanda, să insiste pentru convertirea celor care mai cred în "spiritele" şi "puterile malefice" ale vrăjitoriei.



În mai multe ţări ale Africii negre, unde catolicii continuă adesea să practice paralel animismul, persoane acuzate de vrăjitorie - în special copii - sunt ucise uneori de populaţie. La fel păţesc albinoşii, cărora li se atribuie puteri malefice. "Catolicii trebuie să ducă mesajul lui Christos tuturor celor care trăiesc cu teama de spirite, de puterile malefice prin care se simt ameninţaţi până într-atât încât ajung să condamne copiii străzii sau bătrânii pentru că - spun ei - aceştia ar fi vrăjitori", a declarat papa reprezentanţilor de frunte ai clerului din Angola şi Sao Tome, participanţi la slujbă, notează Agerpres.

Suveranul pontif le-a cerut catolicilor să trăiască în pace cu animiştii şi i-a îndemnat să fie "noii misionari". 80 % dintre cei 16 milioane de angolezi sunt creştini, dintre care 65 % sunt catolici, astfel încât Benedict al XVI-lea a fost întâmpinat înaintea slujbei cu fervoare de o mulţime în delir, numeroşi fiind cei care cântau imnuri religioase, purtau efigia papei pe bluze, se înghesuiau să-l fotografieze cu telefoanele mobile sau se prosternau la picioarele lui.

Angola este prima ţară africană în care a fost introdus catolicismul, în urmă cu 500 de ani. Autorităţile au luat măsuri de maximă securitate pentru vizita papei, desfăşurând 10.000 de poliţişti pe străzi şi lunetişti ai armatei pe acoperişurile imobilelor care îi bordau traseul. După serviciul religios, rezervat clerului şi catolicilor de rang înalt, papa a urcat pe un podium pentru a binecuvânta zecile de mii de persoane care scandau "Viva ao papa ! Viva !".

În prima zi a vizitei sale, vineri, Benedict al XVI-lea deplânsese presiunile exercitate asupra familiilor africane, denunţând violenţele sexuale împotriva femeilor şi admonestase ţările care au luat măsuri de autorizare a avortului. Purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi, care îl însoţeşte pe suveranul pontif, a precizat sâmbătă că papa se referise la acele avorturi utilizate ca mijloc de control demografic.

×
Subiecte în articol: externe