x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Apropierea infrastructurii NATO de Rusia este regretabilă şi va antrena măsuri de răspuns

Apropierea infrastructurii NATO de Rusia este regretabilă şi va antrena măsuri de răspuns

08 Oct 2015   •   14:41
Apropierea infrastructurii NATO de Rusia este regretabilă şi va antrena măsuri de răspuns

Apropierea infrastructurii militare a Alianţei Nord-Atlantice de graniţele Federaţiei Ruse este regretabilă şi va antrena măsuri de răspuns, a declarat joi Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, într-o conferinţă de presă la Moscova, potrivit TASS.

Declaraţia sa este o reacţie la anunţul făcut anterior de ministrul britanic al apărării, Michael Fallon, care a spus că ţara sa intenţionează să trimită trupe în ţările baltice, în scopul de a preveni posibilele provocări din partea Federaţiei Ruse.

'Falsul pretext despre o ameninţare imaginară care ar proveni din partea Rusiei este tocmai acel gen de camuflaj destinat să mascheze planurile de extindere a NATO în continuare înspre graniţele noastre', a afirmat Peskov, adăugând că 'acest proces nu este unul nou, el durând de zeci de ani'.

'Desigur, orice planuri de apropiere a infrastructurii militare a NATO de Rusia vor antrena măsuri de răspuns pentru a restabili paritatea necesară', a subliniat acelaşi purtător de cuvânt.

Ministrul britanic al apărării britanic Michael Fallon a declarat joi, la sosirea la reuniunea ministerială a NATO de la Bruxelles, că Marea Britanie va trimite un mic contingent la graniţele estice ale NATO, pentru a descuraja orice potenţială agresiune rusă în zonele respective, după cum a relatat Reuters.

×