x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Armamentul SUA ajunge în Ucraina. NATO antrenează militari ucraineni

Armamentul SUA ajunge în Ucraina. NATO antrenează militari ucraineni

19 Apr 2022   •   10:32
Armamentul SUA ajunge în Ucraina. NATO antrenează militari ucraineni
Sursa foto: Agerpres

Un ajutor militar pentru Ucraina din partea SUA a ajuns la frontierele țării, arată Pentagonul, scrie AFP.

"Patru zboruri au sosit din Statele Unite în regiune, cu diverse echipamente. Al cincilea zbor va sosi în următoarele 24 de ore, adică cinci zboruri în tot atâtea zile", a anunțat un înalt responsabil din Departamentul american al Apărării.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, spune că primul transport a sosit la 48 de ore după semnarea ordinului  de autorizare a transportului de arme de către președintele John Kirby. El a mai precizat că soldații NATO de pe flancul estic vor antrena militari ucraineni pentru utilizarea tunurilor M777 Howitzer, care folosesc obuze de 155 mm. Antrenamentele se vor desfășura în afara Ucrainei. 
"Un număr mic de ucraineni vor fi instruiţi în folosirea tunurilor Howitzer şi după aceea vor fi trimişi înapoi în ţara lor pentru a-şi pregăti colegii", a explicat acesta.

Tunurile folosesc obuze de 155 mm, folosite de ţările NATO.

"Sancţiunile au avut un efect asupra capacităţii lui Putin de a se reaproviziona şi reechipa, în special în zona componentelor pentru unele dintre aceste sisteme şi a rachetelor sale ghidate de precizie. Asta are deja un efect concret asupra lui Putin. Pe de altă parte, ştim că depun eforturi să se aprovizioneze din propria lor industrie de apărare şi se întreabă cât de repede şi în ce măsură îşi pot creşte producţia de armament. Sancţiunile au un efect asupra capacităţii lor de a face asta", a mai spus Kirby.
 

×
Subiecte în articol: sua nato armament