x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Astazi la Kiev, maine-n toata tara!

Astazi la Kiev, maine-n toata tara!

23 Noi 2004   •   00:00

TENSIUNE - Sute de mii de ucraineni protesteaza fata de frauda electorala

Manifestatiile din centrul Kievului au continuat in forta si ieri, ucrainenii cerand ca rezultatele oficiale ale alegerilor prezidentiale sa fie invalidate si ca liberalul Viktor Iuscenko sa fie declarat presedinte.
ANA ILIE

PE POZITII. Manifestantii din Kiev s-au baricadat in Piata Independentei, de teama unei interventii in forta a politiei
Ucrainenii au iesit ieri cu sutele de mii pe strazi pentru o a doua zi de proteste vehemente la adresa Puterii si pentru a-l sustine pe liberalul Viktor Iuscenko, invins, potrivit rezultatelor oficiale, de rivalul sau, premierul Viktor Ianukovici, in turul doi al alegerilor prezidentiale de duminica, marcate de flagrante nereguli.

PE PICIOR DE LUPTA. Situatia este tensionata, iar prooccidentalul Iuscenko avertiza inca din noaptea de luni ca politia pregateste la Kiev o interventie in forta asupra persoanelor stranse in Piata Independentei, unde au fost instalate deja 200 de corturi. La randul sau, o alta figura marcanta a Opozitiei, deputata Iulia Tiumosenko a cerut manifestantilor sa se reuneasca marti dimineata in fata Parlamentului, "singurul organ al puterii inca legitim, care va vota o motiune de neincredere impotriva Comisiei electorale centrale si ii va alege pe noii membri ai acesteia".

MARE DE OAMENI. Dis-de-dimineata, cateva sute de mii de persoane se adunasera in piata Independentei din centrul Kievului, iar cateva sute de autocare pline cu manifestanti din intreaga tara se aflau in drum spre capitala. La Lvov, ieri dimineata se stransesera, dupa aprecierile Opozitiei, peste 250.000 de persoane, desi autoritatile au numarat doar 80.000.

SANSE MICI. Cu toata presiunea maselor, presedintele Parlamentului, Volodimir Litvin, a declarat ca este "practic imposibil ca Parlamentul sa invalideze o decizie a Comisiei Electorale Centrale" si a subliniat ca aceasta este o "prerogativa a presedintelui" Leonid Kucima. Totodata, Litvin a tinut sa excluda posibilitatea declansarii starii de urgenta, deoarece o astfel de masura "presupune o rezistenta mai ampla".

NESUPUNEREA MARILOR ORASE. Intre timp, tot mai multe adunari municipale refuza sa recunoasca rezultatul oficial al alegerilor si il proclama presedinte pe Iuscenko. Adunarea Municipala din Vinnytia, capitala regiunii de la sud-vest de Kiev, s-a alaturat adunarilor din Kiev, Lvov si Ivano-Frankivsk, recunoscute bastioane nationaliste. Un alt oras din vestul Ucrainei, Ternopil, trebuia sa decida ieri daca il declara invingator pe Iuscenko.

PUTEREA. Iuscenko a facut un apel la "parlamentele si natiunile lumii", cerandu-le sa il recunoasca drept "noul presedinte al Ucrainei". Si-a facut aparitia si castigatorul controversat al alegerilor, Ianukovici, care a tinut sa-i indemne pe ucraineni sa "ramana uniti", pentru ca el, in calitate de presedinte, va avea grija sa le asculte problemele. "Alegerile trec, iar tara si oamenii trebuie sa fie uniti", a spus el.

INDEMN

"Cer parlamentelor si natiunilor lumii sa ma recunoasca drept presedinte" - Viktor Iuscenko, candidatul Opozitiei

CALM

"Alegerile trec, iar tara si oamenii trebuie sa fie uniti" - Viktor Ianukovici, candidatul Puterii

DEZAMAGIRE SI LA CHISINAU
Rezultatele anuntate ale alegerilor de la Kiev au dezamagit nu numai opozitia prooccidentala, dar chiar si pe comunistii guvernanti prorusi de la Chisinau, care tocmai acuzasera vara trecuta regimul Kucima de faptul ca sprijina administratia separatista instituita in 1992, cu forta armelor, in Transnistria. Presedintele Comisiei parlamentare de politica externa din Parlamentul de la Chisinau, comunistul Dmitrii Prijmerean, a spus ca respecta alegerea electoratului ucrainean, daca se va dovedi ca rezultatele sunt intr-adevar cele anuntate, dar a mentionat ca nu vede in ce mod ar putea facilita Ucraina aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeana. "Nu noi l-am ales pe Ianukovici, ci poporul ucrainean. Nu legam viitoarea integrare europeana a Republicii Moldova de victoria lui Ianukovici sau a lui Iuscenko. N-am discutat niciodata problema ca noi impreuna cu Ucraina trebuie sa ne integram. Mai convenabila pentru noi era varianta integrarii alaturi de Romania si Bulgaria, dar deja e tarziu". (Vitalie Calugareanu)
×
Subiecte în articol: externe iuşcenko kiev