x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Atentat la Berlin. Poliţia italiană anunţă că suspectul tunisian ar fi fost împuşcat la Milano

Atentat la Berlin. Poliţia italiană anunţă că suspectul tunisian ar fi fost împuşcat la Milano

23 Dec 2016   •   11:51
Atentat la Berlin. Poliţia italiană anunţă că suspectul tunisian ar fi fost împuşcat la Milano

Anis Amri, tunisianul suspectat că ar fi fost cel care a condus luni seara un camion într-un târg de Crăciun de la Berlin ucigând 12 oameni, este "fără îndoială" bărbatul care a fost împuşcat de o patrulă a poliţiei la Milano, a confirmat ministrul italian de Interne Marco Minniti, citat de DPA şi ANSA.

"În Italia avem un nivel ridicat de control al teritoriului şi în cazul în care un fugar căutat de poliţie, este identificat şi neutralizat. Acest lucru înseamnă că există un sistem care funcţionează", a spus Minniti.

Conform DPA, suspectul a fost identificat cu ajutorul amprentelor.

Tunisianul a fost ucis într-un schimb de focuri la Milano, scrie Reuters.

Conform agenţiei italiene ANSA, schimbul de focuri ar fi avut loc în cursul nopţii, n jurul orei 3 dimineaţa, şi a izbucnit după ce o patrulă a poliţiei ar fi făcut un control în Piaţa 1 Mai. Când i s-au cerut documentele de identitate, suspectul a scos un pistol şi a tras în direcţia poliţiştilor, iar aceştia l-au împuşcat pe loc.Un poliţist a fost rănit în confruntare, dar nu se află în stare gravă.

Suspectul, tunisianul Anis Amri, a stat mai mulţi ani în Italia înainte de a se îndrepta spre Germania în iulie 2015, informează DPA şi ANSA. Ar fi petrecut 4 ani în închisoare în Italia şi era considerat un personaj violent. După ce şi-a ispăşit pedeapsa, ar fi primit un ordin de expulzare, însă autorităţile tunisiene nu au dus la bun sfârşit procedura de recunoaştere a cetăţeniei lui Amri în termenul prevăzut de lege.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: berlin atentat germania milano italia