Australia înfiinţează o nouă forţă de instrucţie militară pentru a-i ajuta pe vecinii săi din Pacific, a anunţat marţi ministrul apărării, informează DPA.
"Forţa de Sprijin Pacific va angaja o echipă mobilă de instrucţie pentru a întări capacitatea, rezistenţa şi interoperabilitatea în întreaga regiune în domeniul asistenţei umanitare, ajutorului în caz de dezastre şi în menţinerea păcii", a anunţat ministrul australian al apărării Linda Reynolds.
"Pacific Support Force", cu baza la Brisbane, care va începe primele activităţi de implicare în acest an, va colabora cu vecinii Australiei, inclusiv Papua Noua Guinee, Fiji şi Vanuatu.
"Vor fi aprofundate legăturile de lungă durată prin desfăşurarea de exerciţii, instrucţie şi cursuri", a precizat Reynolds într-un comunicat transmis agenţiei germane de presă.
Ea a spus că programul face parte dintr-o "serie de iniţiative de aprofundare a angajamentului semnificativ cu Pacificul, pentru a construi o regiune sigură din punct de vedere strategic, stabilă economic şi suverană politic".
"Deciziile cu privire la locul şi momentul când vor fi desfăşurate aceste activităţi vor fi luate în consultare strânsă şi adaptate pentru a satisface nevoile partenerilor noştri regionali", a declarat Alex Hawke, ministrul pentru dezvoltare internaţională şi Pacific.
În ultimii ani, Pacificul a fost cel mai nou câmp de luptă între China şi Statele Unite şi aliaţii lor, inclusiv Australia.
Luni, Wall Street Journal a relatat că China şi Cambodgia au ajuns la un acord secret - negat de ambele ţări - de a plasa forţe armate la o baza navală cambodgiană lângă Sihanoukville.
Australia a declarat că doreşte clarificări din partea Cambodgiei.
Forţele de apărare australiene au amplificat de asemenea o iniţiativă a guvernului de două miliarde de dolari americani, "Pacific Step-Up", printr-o serie de angajamente militare în regiune.
AGERPRES