x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Austria, in doliu

Austria, in doliu

08 Iul 2004   •   00:00

Astazi, ar fi trebuit sa aiba loc la Viena ceremonia predarii presedintiei noului lider austriac, social-democratul Heinz Fischer.

Insa fostul presedinte, Thomas Klestil, cel care a stat 12 ani la carma Austriei, a murit cu putin timp inainte de a lua parte la eveniment. In varsta de 71 de ani, Klestil a incetat din viata marti seara, la 21:33 GMT (00:33, ora Romaniei), dupa deteriorarea functiilor organelor vitale. Klestil a fost dus de urgenta luni la o clinica din Viena, dupa ce a suferit un stop cardiac la resedinta sa din capitala. Potrivit Mediafax, in momentul decesului, la capataiul fostului presedinte se aflau toate rudele apropiate. "Austria a pierdut o mare personalitate", a declarat cancelarul Wolfgang Schussel, la postul public de televiziune ORF. Fischer, care va depune juramantul astazi in fata celor doua Camere ale Congresului, a spus de partea sa ca toata Austria este in doliu. Au fost decretate patru zile de doliu national. Drapelele au fost coborate in berna la toate institutiile publice.

Funeraliile vor avea loc sambata. Klestil va fi inmormantat la cimitirul central din capitala austriaca. (Lavinia Tudoran)

DIPLOMAT

Thomas Klestil a fost un lider cunoscut si placut in mediile internationale. Diplomat de cariera, a avut misiuni la Washington si la Organizatia Natiunilor Unite. Nu a avut o relatie prea buna cu Schussel, dar a stiut mereu sa-si impuna punctele de vedere. Iubit si respectat de austrieci, popularitatea sa a avut la un moment dat de pierdut in contextul in care a avut o relatie extraconjugala cu cea care i-a devenit in 1998 sotie, Margot Loffler. Klestil a avut insa cele mai multe probleme cu sanatatea, subreda de foarte multi ani.

×
Subiecte în articol: externe