Autocarul echipei de fotbal Fenerbahce Istanbul a fost atacat sâmbătă seara la Trabzon cu focuri de armă, după ce revenea de la un meci de campionat cu Caykur Rozespor (5-1), în urma cărora șoferul a fost rănit la față, relatează AFP, conform Agerpres. Jucătorii din autocar au scăpat nevătămați din tirul deschis de persoane necunoscute și s-au deplasat apoi la Istanbul cu un avion de la Trabzon, oraș ai cărui fani sunt recunoscuți pentru rivalitatea față de Fenerbahce. Clubul din Istanbul a solicitat după acest incident suspendarea campionatului Turciei:''Noi susținem că acest atac nu a fost elucidat de o manieră satisfăcătoare pentru Fenerbahce și opinia publică, iar întreruperea campionatului este inevitabilă. Acum sângele a început să curgă și fotballul trebuie să tacă. Găsirea și pedepsirea autorilor acestui act devin de o importanță vitală pentru Fenerbahce''.
Ministrul turc al sporturilor, Cagatay Kilic, a denunțat ''acest atac laș și inuman'' și a promis că toate opțiunile vor fi studiate, inclusiv suspendarea temporară a meciurilor de fotbal.