Cei doi hoţi care au furat, joia trecută, de la un magazin din Londra, bijuterii în valoare de 47 de milioane de euro, în cadrul celui mai mare jaf de acest fel din Marea Britanie, ar fi angajat un cosmetician pentru a-şi deghiza feţele, a relatat Sky News.
Cei doi l-au angajat pe stilistul în vârstă de 29 de ani, care credea că aceştia urmau să apară într-un videoclip muzical, pentru a le schimba complet înfăţişarea folosind latex lichid, potrivit cotidianului britanic The Sun. Publicaţia a afirmat că artistul independent, al cărui nume nu poate fi dezvăluit din motive legate de protecţia sa, le-a schimbat de asemenea culoarea părului şi a pielii, în timpul şedinţei de patru ore care a costat 525 de euro.
Experţii au confiscat perii, halate şi bancnote de la un studio de machiaj din Covent Garden, a adăugat The Sun. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Metropolitane a declarat că instituţia sa nu comentează aceste informaţii.
Poliţiştii au recuperat până în prezent o maşină BMW abandonată pe o stradă din apropierea magazinului, după ce aceasta s-a ciocnit cu un taxi, la scurt timp după comiterea jafului. Ei au mai găsit o motocicletă de mare putere, folosită probabil pentru a transporta geanta cu bijuteriile furate. Detectivii cred că hoţii s-ar putea afla încă în Londra. Aceştia au accente londoneze veritabile. (MFM)
Citește pe Antena3.ro