x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Autoritățile bavareze aplică amenzi usturătoare pentru nepurtarea măștilor de protecție

Autoritățile bavareze aplică amenzi usturătoare pentru nepurtarea măștilor de protecție

24 Apr 2020   •   16:02
Autoritățile bavareze aplică amenzi usturătoare pentru nepurtarea măștilor de protecție
Sursa foto: Lucian Alecu

Nepurtarea măştii de protecție pentru prevenirea răspândirii infecției cu coronavirus ar putea fi pedepsită cu amenzi de până la 5.000 de euro în landul german Bavaria, transmite dpa.

Cea mai mare amendă îi vizează pe proprietarii de magazine care nu se asigură că angajaţii lor poartă măști care să le acopere nasul şi gura, în cadrul măsurilor care vor intra în vigoare luni.

Persoanele care fac cumpărături în magazine sau călătoresc în mijloacele de transport în comun fără mască riscă amenzi de 150 de euro.

Purtarea de măşti în public va deveni obligatorie pe tot teritoriul Germaniei, în grade diferite, după ce toate cele 16 landuri au anunţat adoptarea acestei prevederi.

În Bavaria, cel mai afectat land din Germania de pandemie, cu aproape 40.000 de cazuri de infectare şi peste 1.500 de decese, aceste reguli se aplică tuturor persoanelor cu vârsta de peste 6 ani. O eşarfă este permisă pentru acoperirea feţei.

După discuţii avute cu liderii regionali, cancelarul federal german Angela Merkel a emis săptămâna trecută instrucţiuni la nivel naţional ce permit redeschiderea unor magazine şi afaceri, și a subliniat că purtarea de măşti în public este recomandată.

×
Subiecte în articol: masca bavaria coronavirus germania