x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Barack Obama îndeamnă regimul de la Damasc să se retragă de la putere

Barack Obama îndeamnă regimul de la Damasc să se retragă de la putere

04 Feb 2012   •   17:00
Barack Obama îndeamnă regimul de la Damasc să se retragă de la putere

Presedintele Statelor Unite, Barack Obama, ii cere omologului sirian, Bashar Al-Assad, sa se retraga de la putere, acuzandu-l de reprimarea protestelor si de uciderea civililor, informeaza FOX News citat de Mediafax.

Barack Obama acuza regimul sirian de "ura fata de oameni si fata de demnitatea umana", dupa moartea a sute de persoane in orasul Homs.
"La 30 de ani dupa ce tatal sau a masacrat zeci de mii de persoane nevinovate la Hama, Bashar Al-Assad a demonstrat o ura similara fata de oameni si fata de demnitatea umana", a spus Obama.

Bilantul incidentelor violente din orasul sirian Homs a ajuns la aproximativ 350 de morti, afirma un lider al opozitiei siriene, citat de Sky News.
"Era o zi normala de proteste, dar au inceput sa lanseze obuze de mortiera asupra multimii", a declarat Abu Rami Alhomsy, membru al Comisiei Generale a Revolutionarilor Sirieni.

"Multe femei si multi copii au fost ucisi sau raniti", a spus el.
Bilantul nu poate fi verificat din surse independente, dat fiind ca regimul sirian nu permite accesul jurnalistilor. Autoritatile sustin ca autorii atacurilor sunt "teroristi".
Vineri, mii de sirieni au manifestat in intreaga tara pentru a marca 30 de ani de la actiunile de reprimare de la Hama (centru).
Siria se confrunta din martie 2011 cu un val de proteste violente fata de regimul Bashar Al-Assad, actiunile de reprimare soldandu-se, potrivit estimarilor ONU, cu aproximativ 6.000 de morti.

×
Subiecte în articol: externe