x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Beijing a închis zeci de stații de metrou și rute de autobuz pentru a opri răspândirea COVID

Beijing a închis zeci de stații de metrou și rute de autobuz pentru a opri răspândirea COVID

04 Mai 2022   •   08:29
Beijing a închis zeci de stații de metrou și rute de autobuz pentru a opri răspândirea COVID

Capitala chineză Beijing a închis miercuri zeci de stații de metrou și rute de autobuz în campania sa de a opri răspândirea COVID-19 și de a evita soarta Shanghaiului, unde milioane de locuitori au fost în lockdown mai bine de o lună.

Beijing a închis peste 40 de stații de metrou, aproximativ o zecime din rețea, și 158 de rute de autobuz, au declarat furnizorii de servicii.

Majoritatea stațiilor și rutelor suspendate se află în districtul Chaoyang, epicentrul focarului de epidemie din Beijing, anunță Reuters.

Cu zeci de cazuri noi pe zi, Beijingul încearcă să evite un lockdown total, așa cum a făcut inițial și Shanghai, sperând în schimb că testele în masă vor găsi și izola virusul înainte ca acesta să se răspândească.

Orașul de 22 de milioane de locuitori a închis școlile, precum și unele întreprinderi și clădiri rezidențiale din zonele cu risc ridicat, iar mulți oameni își fac provizii în cazul în care se va ajunge la o închidere totală.

12 din cele 16 districte din Beijing efectuau săptămâna aceasta a doua din cele trei runde de teste, după ce săptămâna trecută au făcut trei testări în masă.

Marți, târziu, un alt oraș a anunțat restricții privind munca de acasă și alte restricții COVID pentru săptămâna viitoare. Orașul central Zhengzhou, unde locuiesc 12,6 milioane de locuitori și unde se află o fabrică a producătorului de iPhone al Apple, Foxconn, se alătură zecilor de orașe mari aflate în izolare totală sau parțială.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: covid china