x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Silvio Berlusconi a murit

Silvio Berlusconi a murit

de Redacția Jurnalul    |    12 Iun 2023   •   11:55
Silvio Berlusconi a murit

Fostul premier al Italiei, Silvio Berlusconi, în vârstă de 86 de ani, a murit, luni, la San Raffaele. Președintele Forza Italia era spitalizat de vineri pentru investigații medicale.

Fostul premier a fost vizitat luni la spital de fratele său, Paolo, și fiii săi, scrie Rai News.

Fostul prim-ministru italian a murit din cauza leucemiei mielomonocitare cronice pe care o suferea de mai mult timp, potrivit Marca.

Silvio Berlusconi avea 86 de ani și a murit la spitalul San Rafaelle din Milano.

Politicianul și omul de afaceri a fost internat vinerea trecută la secția de terapie intensivă din cauza unei infecții pulmonare.

Starea de sănătate a lui Berlusconi s-a deteriorat în ultimele luni, iar îngrijorarea a crescut în ultimele ore. Mai mulți membri ai familiei sale s-au deplasat luni dimineață la centrul medical, după cum a relatat și agenția de presă AdnKronos.

Berlusconi, fondator al Forza Italia, a fost de mai multe ori șef de guvern, iar la ultimele alegeri revenise în funcția aleasă de senator.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: Silvio Berlusconi mort