Statele Unite fac eforturi pentru a-şi "îmblânzi" partenerii nord-europeni, după ce mai multe capitale din această zonă a Europei s-au declarat îngrijorate că cetăţenii lor sunt spionaţi în cadrul unui program de asigurare a securităţii misiunilor diplomatice americane.
"Suntem pregătiţi să răspundem la toate întrebările pe care un guvern le poate avea asupra naturii acestor măsuri de securitate menite să protejeze ambasadele noastre", a declarat Philip Crowley, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, potrivit AFP.
El a evocat originea acestui plan controversat, făcând referire la atentatele mortale comise împotriva ambasadelor americane din Tanzania şi Kenya din 1998.
Ministrul suedez al Justiţiei, Beatrice Ask, declara recent că personalul Ambasadei SUA la Stockholm a desfăşurat activităţi de spionaj ce vizau cetăţeni suedezi. Acuzaţii similare au venit dinspre Olso şi Copenhaga. Oficiali din toate cele trei ţări au arătat că nu au fost informaţi cu privire la activităţile de supraveghere desfăşurate de americani, activităţi ce includeau monitorizarea participanţilor la diverse proteste şi manifestaţii şi alcătuirea de "dosare personale" cu informaţii sensibile legate de viaţa privată a acestora.
Desfăşurate fără acordul statului-gazdă, astfel de operaţiuni reprezintă o încălcare a legii.
Anchete judiciare au fost demarate la Stockholm şi Oslo.
Ambasada SUA la Stockholm a afirmat luni că, "la fel ca alte ambasade ale Statelor Unite", are "un program pentru detectarea activităţilor suspecte în jurul instalaţiilor (americane), în cadrul măsurilor de precauţie normale pentru garantarea securităţii angajaţilor şi invitaţilor" misiunii.
Unitatea de detectare "nu este nici un program secret, nici un program de spionaj", potrivit ambasadei.