Walton, care a dus o luptă îndelungată cu cancerul, era înconjurat de familia sa când a murit, a precizat National Basketball Association.
„Bill Walton a fost cu adevărat unic”, a declarat Adam Silver (NBA), amintind numeroasele realizări pe teren ale lui Bill Walton și „comentariile sale pătrunzătoare și pline de culoare” în calitate de prezentator. „Dar ceea ce îmi voi aminti cel mai mult despre el va fi pofta lui de viață”.
Walton, care avea o înălțime de 2,11 metri, se mișca cu grație în ciuda înălțimii sale, și a devenit celebru în facultate, unde a făcut parte din echipa Universității California, Los Angeles, sub conducerea antrenorului John Wooden, câștigând campionatele National Collegiate Athletic Association în 1972 și 1973.
Primul ales de Portland Trail Blazers în NBA Draft 1974, Walton s-a impus ca o forță la începutul carierei sale profesionale, conducând Portland la titlul de campioană în sezonul 1976-1977, fiind numit cel mai valoros jucător în anul următor.
Însă, având oase fragile la picioare, Walton a ratat trei din următoarele patru sezoane, majoritatea ca membru al echipei San Diego Clippers, iar mai târziu a revenit ca jucător de pe bancă la Boston Celtics, ajutându-i pe aceștia să câștige campionatul NBA în 1985-1986.
În anii care au urmat carierei sale în NBA, Walton s-a orientat către transmisiunile sportive și s-a implicat în mai multe organizații caritabile și filantropice, clinici și tabere. A fost atât analist de studio, cât și comentator live.
(sursa: Mediafax)