Fostul premier britanic, Tony Blair, a recunoscut că invazia Irakului din 2003 a avut loc ca urmare a unor informaţii false şi a admis că stă la baza apariţiei organizaţi¬ilor teroriste precum Statul Islamic. „Îmi cer scuze pentru faptul că serviciile secrete au dat informaţii false. Programul de fabricare a armelor de distrugere în masă nu a existat în forma în care credeam noi că există”, a declarat Blair într-un interviu pentru CNN. Blair a recunoscut şi că există „elemente de adevăr” atunci când se spune că invazia din Irak a dus la apariţia Statului Islamic. „Desigur, se poate spune că noi, cei care l-am dat jos pe Saddam în 2003, suntem responsabili pentru situaţia din 2015. Dar mi-e greu să-mi cer scuze că l-am dat jos pe Saddam”, a mai spus Blair.
Bilanțul războiului din Irak
- În timpul operaţiunilor din Irak au murit 4.809 militari (trei dintre ei români). 4.491 au fost soldaţi americani.
- Numărul irakienilor ucişi a fost estimat între 151.000 şi 600.000. Ministerul irakian al Sănătăţii a emis 87.215 certificate de deces, însă decesele din primii doi ani nu au fost documentate. Nu există date concrete privind numărul persoanelor dispărute.
- Războiul în Irak a costat 1,7 mii de miliarde de dolari, potrivit unui studiu al Universităţii Brown. Economistul laureat Nobel, Joseph E. Stiglitz, a calculat costu¬rile la 720 de milioane de dolari pe zi, incluzând pensiile vetera¬nilor şi facturile de spitalizare.
Blair a făcut aceste declaraţii înainte de publicarea unui ra-port privind implicarea Marii Britanii în Irak. Raportul se anun-ţă a fi unul foarte critic privitor la deciziile guvernanţilor vremii