x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Brexit: Presat de timp, guvernul britanic ia în calcul anularea pauzei parlamentare

Brexit: Presat de timp, guvernul britanic ia în calcul anularea pauzei parlamentare

27 Ian 2019   •   15:30
Brexit: Presat de timp, guvernul britanic ia în calcul anularea pauzei parlamentare

Downing Street a anunţat duminică că a început discuţii pentru a mări numărul şi durata şedinţelor de dezbatere în parlament, pentru a se asigura că va avea timp suficient pentru a adopta textele necesare înainte de Brexit, relatează AFP. 

"Suntem conştienţi că este un calendar exigent. Din precauţie, suntem deci în discuţii preliminare pe tema prelungirii duratei şedinţelor, dar numai dacă se va dovedi necesar", a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al guvernului. 

Dezbaterile s-ar putea prelungi astfel până la miezul nopţii lunea, ar putea fi prelungite cu cinci ore marţea sau chiar să se desfăşoare vinerea - ceea ce de obicei nu s-a întâmplat până acum - până la data Brexitului, pe 29 martie. Pauza parlamentară de opt zile, programată între 15 şi 24 februarie, ar putea fi suprimată. 

"Toţi deputaţii vor avea posibilitatea de a dezbate şi de a vota orice extindere a calendarului", a precizat purtătorul de cuvânt. "Recunoaştem necesitatea de a echilibra acest calendar cu munca deputaţilor în circumscripţiile lor, precum şi importanţa vieţii de familie", a adăugat el. 

Din cele treisprezece legi care trebuie adoptate înainte de Brexit cinci au fost promulgate, în timp ce opt trebuie încă votate, iar pentru unele dezbaterile nu au început. Unele dintre aceste texte se referă la mediu şi la bunăstarea animalelor, potrivit datelor centralizate de centrul de reflecţie Institute for Government. 

"Încă am încredere că, cu susţinerea celor două camere, Camera comunelor şi Camera lorzilor, cu bunăvoinţă şi determinare, putem încă să adoptăm aceste legi la timp", a declarat ministrul pentru relaţia cu parlamentul, Andrea Leadsom, pentru BBC. 

În paralel, Downing Street ia în calcul şi instituirea legii marţiale, în caz de perturbări după un eventual Brexit fără acord, a anunţat Sunday Times. 

O interdicţie de circulaţie între anumite ore, interdicţii de călătorie sau chiar desfăşurarea armatei ar putea fi decise, în cadrul aşa-numitului "Civil Contingencies Act" din 2004, pentru a împiedica producerea unor tulburări, în contextul în care societatea britanică se întreabă care ar fi consecinţele unui "no deal". 

"Prim-ministrul a declarat că vor exista perturbări în caz de ieşire fără acord", a convenit un purtător de cuvânt al executivului. "Dar ca guvern responsabil noi luăm măsurile adecvate pentru a minimiza aceste perturbări şi a veghea ca ţara să fie pregătită".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: brexit pauza parlamentara