x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria aduce diaspora acasă! Zeci de mii de cetățeni se întorc în țară. Sofia reușește, Bucureștiul eșuează

Bulgaria aduce diaspora acasă! Zeci de mii de cetățeni se întorc în țară. Sofia reușește, Bucureștiul eșuează

de Redacția Jurnalul    |    17 Sep 2025   •   14:30
Bulgaria aduce diaspora acasă! Zeci de mii de cetățeni se întorc în țară. Sofia reușește, Bucureștiul eșuează
Sursa foto: Hepta

Eșecul guvernelor de la București este tot mai evident, în condițiile în care România are cea mai mare diasporă din Europa, cu peste 6 milioane de cetățeni plecați în străinătate. Între timp, Bulgaria reușește imposibilul, cetățenii acestei țări întorcându-se masiv în țară.

Zeci de mii de bulgari s-au întors acasă

Georgi Parvanov, specialist în resurse umane, spune că circa 60.000 de bulgari s-au întors în țară în 2024, majoritatea venind din state dezvoltate, precum Germania, Marea Britanie, Franța sau Olanda.

Acesta subliniază că aproape 30% din diaspora bulgară — estimată între 2,5 și 3 milioane de persoane — intenționează să revină dacă vor exista condiții favorabile, o tendință care ar putea transforma semnificativ structura demografică și economică a Bulgariei.

Lucrători străini pe piața muncii din Bulgaria

În paralel, Sofia a eliberat aproximativ 23.000 de permise de muncă pentru cetățeni străini în prima jumătate din 2025, aproape egalând întregul an 2023, când au fost emise 34.000 de astfel de permise.

Majoritatea lucrătorilor străini provin din țări asiatice, precum Uzbekistan, Kârgâzstan, Turcia, India, Nepal și recent Indonezia. Se preconizează că în 2025 numărul permiselor acordate ar putea ajunge la 50.000, iar totalul sosirilor vor depăți 100.000 de persoane.

Autoritățile bulgare spun că aceși angajați se integrează ușor și rapid, fiind motivați să învețe noi meserii și acceptă ore suplimentare. Mulți dintre ei trimit bani familiilor din țările de origine, aspecte ce susțin dinamica pozitivă a pieței muncii din Bulgaria, potrivit nivinite.com, citat de dcnews.ro.

România, cea mai mare diasporă din Europa

Din păcate, autoritățile de la București ignoră diaspora, nu elaborează strategii de întoarcere acasă a românilor plecați la muncă peste hotare, deși ne aflăm pe primul loc în Europa cu cei mai mulți cetățeni care au părăsit țara. Se estimează că au plecat din țară circa 6,5 milioane de oromâni. 

Totodată, diapora este cel mai mare investitor al României, trimițând acasă aproximativ 6 miliarde de euro anual, ceea ce reprezintă  aproximativ 2% din PIB-ul țării. Însă sumele trimise acasă de români scad, ceea ce arată faptul că își cheamă familiile, se stabilesc în alte țări și nu mai vor să se întoarcă acasă. 

 

 

 

×
Subiecte în articol: bulgaria diaspora