x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Bulgaria cumpără opt avioane de luptă americane F-16

Bulgaria cumpără opt avioane de luptă americane F-16

19 Iul 2019   •   17:07
Bulgaria cumpără opt avioane de luptă americane F-16

Parlamentul bulgar a ratificat vineri achiziţionarea a opt avioane de luptă noi F-16 fabricate de Lockheed Martin, aprobând o creştere excepţională a deficitului public pentru această achiziţie, cea mai costisitoare realizată de Bulgaria în domeniul militar de la căderea comunismului, relatează AFP.

Avioanele, care vor fi livrate până în 2024, vor fi achiziţionate la preţul de 1,256 miliarde de dolari. Cum plata integrală urmează să fie efectuată înainte de luna septembrie, parlamentul a revizuit bugetul pentru anul 2019, deficitul public crescând de la 0,5% la 2,1%.

"Odată cu achiziţionarea de avioane F-16 Block 70, vom fi prima ţară balcanică dotată cu un astfel de avion", Slovenia, Grecia şi România deţinând modele mai vechi, a declarat ministrul bulgar al apărării Krassimir Karakaceanov.

Membru al NATO din 2004, Bulgaria încearcă de câţiva ani să-şi înlocuiască flota obişnuită de avioane de luptă MiG-29 fabricate de sovietici.

Aceasta este "prima modernizare a forţelor aeriene bulgare în decurs de 30 de ani", a declarat comandantul forţelor aeriene Ţanko Stoikov, apreciind că această comandă a pus capăt unei îndelungi "stagnări tehnologice".

Numai şapte dintre cele 15 MiG-29 ruseşti ale forţelor aeriene bulgare pot zbura, potrivit autorităţilor de la Sofia.

Viceministrul apărării, Atanas Zaprianov, a dat asigurări la începutul lunii iulie că aparatele comandate vor avea "toate capacităţile aer-aer, aer-sol şi de informaţii".

Fost comandant al Forţelor aeriene, preşedintele bulgar Rumen Radev a considerat totuşi că preţul de cumpărare este prea mare, subliniind că acesta nu cuprinde şi tot armamentul necesar, în special rachete aer-sol.

Guvernul bulgar a preferat oferta americană celei a Suediei de zece aeronave Gripen noi, variantă favorizată într-o licitaţie anterioară şi susţinută de asemenea de preşedintele Radev. Procedura a fost relansată în 2017, odată cu instalarea premierului conservator Boiko Borissov.

Opoziţia bulgară, care a criticat de asemenea alegerea avioanelor F-16, a reclamat între altele faptul că plata pentru achiziţionarea avioanelor nu poate fi eşalonată.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: avioane de lupta f-16 bulgaria