x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Busculadă în timp ce polițiștii macedoneni au permis trecerea graniței a imigranților vulnerabili (VIDEO)

Busculadă în timp ce polițiștii macedoneni au permis trecerea graniței a imigranților vulnerabili (VIDEO)

21 Aug 2015   •   19:03
Busculadă în timp ce polițiștii macedoneni au permis trecerea graniței a imigranților vulnerabili (VIDEO)

Autorităţile macedonene, care au înăsprit controalele la graniţa cu Grecia pentru a stopa afluxul de imigranţi ce doresc să ajungă în Europa de Vest, vor permite 'categoriilor vulnerabile' de imigranţi să intre pe teritoriul ţării, a informat vineri guvernul macedonean, relatează AFP şi MIA.

'Este autorizată intrarea în Macedonia a unui număr limitat de imigranţi ilegali care aparţin categoriilor vulnerabile', se arată într-un comunicat al guvernului, precizând că aceste persoane vor beneficia 'de ajutorul de care au nevoie, conform capacităţilor statului'.

Macedonia, care a acuzat autorităţile elene că îi dirijează pe imigranţi într-o manieră organizată spre teritoriul său, a decretat joi stare de urgenţă şi a desfăşurat forţe speciale de poliţie într-o zonă frontalieră în apropiere de oraşul Gevgelija (sud) pentru a împiedica imigranţii să intre în ţară.

Poliţia macedoneană a recurs vineri dimineaţa la gaze lacrimogene pentru a dispersa miile de imigranţi care încercau să pătrundă pe teritoriul ţării dinspre Grecia, rănind cel puţin cinci persoane.

În jur de 5.000 de imigranți au petrecut noaptea de joi spre vineri blocaţi la graniţa sudică a Macedoniei, care a fost practic închisă după decretarea stării de urgenţă, iar dimineaţa au încercat să depăşească barajul poliţiei, relatează Deutche Welle.

Națiunile Unite au criticat decizia Macedoniei de a-și închide granița spre Grecia

Începând cu 19 iunie, circa 42.000 de imigranţi au intrat în ţară, dintre care 28.672 de bărbaţi, 5.752 de femei şi peste 7.000 de copii, printre ei 600 călătorind fără părinţi. Majoritatea imigranţilor, 33.600, provin din Siria.







×