Statele Unite sunt deschise la ideea de a efectua operaţiuni militare comune cu Rusia împotriva jihadiştilor din gruparea Stat Islamic (SI) în Siria, a afirmat luni purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sean Spicer, citat de AFP.
Acest anunţ al executivului american a fost făcut după o dezminţire a Pentagonului în legătură cu o "operaţiune comună" în Siria, despre care a informat luni Moscova.
"Dacă există o posibilitate de a combate Stat Islamic indiferent cu ce ţară, Rusia sau alta, şi dacă împărtăşim un interes naţional în legătură cu această chestiune, atunci, evident, luăm parte", a declarat Sean Spicer în cursul primei sale conferinţe de presă sub mandatul lui Donald Trump.
"Preşedintele a spus foarte clar că va acţiona împreună cu orice ţară care împărtăşeşte interesele noastre în înfrângerea SI", a precizat el.
Această deschidere se aplică regimului preşedintelui sirian, Bashar Al-Assad?
"Să fie clar. Este vorba de a ne asigura că ţările ţin cont de interesele americane în ceea ce fac. Prin urmare, nu ne vom alia cu persoane sub pretextul de a dori înfrângerea SI", dacă interesele americane nu sunt prioritatea lor, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Armata rusă a anunţat luni că a efectuat bombardamente aeriene împotriva SI în Siria, coordonate, potrivit Moscovei, cu Statele Unite.
Potrivit Ministerului rus al Apărării, comandamentul contingentului aerian rus din Siria a primit duminică "din partea americană (...) coordonatele cu ţinte ale SI situate în apropiere de al-Bab, în provincia Alep" (nord), înainte de a efectua lovituri aeriene "împotriva siturilor teroriştilor" cu două avioane ale coaliţiei internaţionale conduse de Statele Unite.
Este vorba, potrivit ministerului rus, de o "operaţiune comună", fapt dezminţit de Pentagon care a subliniat că "Departamentul Apărării nu îşi coordonează loviturile aeriene din Siria cu armata rusă".
Sursa - AGERPRES