Tragedia aviatică de la Smolensk, în care şi-au pierdut viaţa preşedintele Lech Kaczynski, soţia sa şi alţi oameni importanţi în stat a fost provocată de o eroare de pilotaj. Cel puţin aceasta este concluzia primelor analize ale cutiilor negre ale aeronavei, potrivit AFP, care citează o sursă apropiată anchetei ruseşti.
"O analiză a probelor, incluzând şi primele rezultate ale decodării cutiilor negre, arată că o eroare de pilotaj a determinat dezastrul", a declarat sursa citată. Oficialii ruşi anunţaseră deja că au exclus posibilitatea ca accidentul să fi fost provocat de un incendiu sau o explozie.
Ruşii au dat două avertismente
Piloţii avionului prezidenţial au fost avertizaţi de două ori de turnul de control de la Smolensk cu privire la faptul că, în timpul manevrelor de aterizare, exista riscul foarte mare al unei prăbuşiri, informează presa rusă. Potrivit Ria Novosti, piloţii ar fi înţeles avertismentele turnului de control cu trei-cinci secunde înainte ca aparatul să lovească mai mulţi copaci. (A.A.)
Citește pe Antena3.ro