x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cea mai căutată jihadistă franceză, capturată

Cea mai căutată jihadistă franceză, capturată

de Şerban Mihăilă    |    05 Ian 2018   •   07:49
Cea mai căutată jihadistă franceză, capturată

Convertită la islamism după ce s-a căsătorit cu un bărbat de origine algeriană implicat în traficul de droguri, franțuzoaica Emilie Koenig avea să devină, în septembrie 2015, prima femeie trecută de americani pe lista neagră a terorismului internațional. Ea figura deja într-un dosar al ONU, care conținea numele celor mai periculoși jihadiști. Recent, Koenig a fost capturată în Siria.

Cea mai căutată jihadistă franceză a fost capturată în Siria, la aproape doi ani și jumătate după ce devenise prima femeie trecută de Statele Unite pe lista neagră a terorismului. În vârstă de 33 de ani, Emilie Koenig, fiica unui jandarm din regiunea franceză Bretania, se află într-o tabără kurdă, unde „a fost interogată și torturată”, conform declarațiilor oferite ieri ziarului „Ouest-France”, de către mama acesteia, citată de „France 24”. Radicalizată și convertită la islamism în 2010, după prima sa căsătorie cu un bărbat de origine algeriană, arestat și aflat încă în detenție pentru trafic de droguri, Emilie Koenig și-a ales numele Samra și a început să învețe limba arabă. În 2012, a intrat în contact cu o grupare islamistă radicală și a devenit activă pe rețelele de socializare, începând să facă recrutări pentru organizația teroristă Stat Islamic (SI). În același an a plecat în Siria, abandonându-și cei doi copii, pentru a lupta alături de jihadiști. S-a recăsătorit cu un alt francez convertit la islamism, care avea să fie ucis, și a mai făcut trei copii. Emilie Koenig a fost unul dintre cei mai activi recrutori și propagandiști ai SI. Serviciile franceze de informații au interceptat câteva convorbiri telefonice, în timpul cărora ea încerca să-și convingă rudele, prietenii și alte contacte de acasă să atace instituții din Franța, precum și soții ale militarilor francezi. De asemenea, se presupune că militanta SI a recrutat peste 200 de francezi pentru a lupta de partea jihadiștilor. Emilie Koenig mai apare într-o serie de înregistrări propagandistice ale SI, în care cheamă la luptă împotriva „infideilor”.  Începând din 2014, circa 1.700 de francezi s-au alăturat jihadiștilor în Siria și în Irak. În prezent, zeci de cetățeni francezi, incluziv luptători jihadiști și soțiile acestora, se află în centre de detenție aflate în cele două state. Vestea arestării Emiliei Koenig vine la scurt timp după ce, săptămâna trecută, mass-media din Franța anunțau că faimosul recrutor francez Thomas Barnouin a fost capturat de kurzi, alături de alți islamiști cu cetățenie franceză. Potrivit „Ouest-France”, mama celei mai căutate jihadiste din Franța i-a scris ministrului francez de Externe, rugându-l să-i „repatrieze” fiica și pe cei trei copii concepuți în Siria.

Fiica mea vrea să se întoarcă în Franța și să încerce să obțină iertarea din partea familiei, prietenilor și compatrioților”.

mama Emiliei Koenig

 

 

×
Subiecte în articol: emilie koenig capturată