Daniel Swain, climatolog la University of California, Los Angeles (UCLA) și cercetător implicat în studiu, spune că o megainundație este similară cu inundațiile fulgerătoare din această vară, din zonele St. Louis și Kentucky, dar pe o suprafață mult mai mare. Vizată ar fi Valea Centrală din California, inclusiv Sacramento, Fresno și Bakersfield, adică o suprafață cât două state americane luate la un loc, Vermont și Massachusetts, și care asigură un sfert din alimentele americanilor, potrivit US Geological Survey.
Pagube cât cinci uragane Katrina
O inundație de mărimea celei care ar umple această vale are potențialul de a fi cel mai scump dezastru geofizic de până acum, cu pierderi de peste 1.000 de miliarde de dolari și care ar devasta zonele joase ale statului, inclusiv comitatele Los Angeles și Orange, potrivit studiului.
Această sumă ar fi de peste 5 ori mai mare decât costul uraganului Katrina, cel mai costisitor dezastru din istoria SUA.
„Un astfel de eveniment de inundații în California modernă ar depăși probabil cu mult daunele provocate de un cutremur de mare magnitudine", se arată în studiu.
Acest studiu este prima fază a unei serii de trei părți care studiază efectele unei viitoare inundații în California. Următoarele două părți vor fi publicate peste doi-trei ani.
Urgia de acum 160 de ani
S-a mai întâmplat și înainte, se va întâmpla din nou, dar va fi mai rău, avertizează oamenii de știință.
În urmă cu peste 150 de ani, ploile torențiale au inundat Golden State. În iarna anilor 1861-1862, o megainundație istorică a transformat văile San Joaquin și Sacramento într-o „mare interioară temporară, dar vastă", potrivit studiului. Unele zone au avut până la 9 metri de apă timp de săptămâni, distrugând infrastructura, terenurile agricole și orașele.
Patru mii de oameni și-au pierdut viața, o treime din proprietățile statului au fost distruse, un sfert din populația de vite din California s-a înecat sau a murit de foame, iar una din opt case a fost dărâmată de ape. În plus, un sfert din economia Californiei a fost distrusă, ceea ce a dus la un faliment la nivel de stat.
Swain avertizează că o megainundație ca aceasta se va repeta, dar mai rău și mai frecvent. „Constatăm că schimbările climatice au crescut deja riscul unui scenariu de megainundație în California, dar încălzirea climatică viitoare va aduce probabil creșteri și mai accentuate ale riscului", avertizează studiul.
Aproximativ 500.000 de persoane locuiau în California în 1862. În prezent, populația statului este de peste 39 de milioane de locuitori. „Când această inundație se va repeta, consecințele vor fi extrem de diferite față de cum au fost în anii 1860", a precizat Swain.
În cele din urmă, unul dintre obiectivele noastre nu este doar să înțelegem aceste evenimente din punct de vedere științific, ci și să ajutăm California să se pregătească pentru ele. Este o chestiune de când și nu dacă (megainundația) se va produce
Daniel Swain, climatolog