x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cărbunele, salvarea României pe caniculă. Burduja: În aceste zile, ne-a fost de mare ajutor

Cărbunele, salvarea României pe caniculă. Burduja: În aceste zile, ne-a fost de mare ajutor

de Redacția Jurnalul    |    18 Iul 2024   •   22:15
Cărbunele, salvarea României pe caniculă. Burduja: În aceste zile, ne-a fost de mare ajutor

În aceste zile, cărbunele ne-a fost din nou de mare ajutor și trebuie să o spunem răspicat. Pentru securitatea energetică a românilor, vom face tot ceea este posibil pentru a prelungi termenele pentru funcționarea termocentralelor pe cărbune, spune ministrul Energiei, Sebastian Burduja.

Ministrul Energiei susține că a căutat în aceste zile toate soluțiile posibile pentru a crește producția de energie electrică, în condițiile în care se înregistrează niveluri ridicate de consum.

„La această oră, consumul este de peste 8200MW. Și e important să acoperim cât mai mult din acest consum din producția proprie pentru a nu apela la importuri mai mari. Un gând special pentru oamenii minunați de la Complexul Energetic Oltenia (CEO) și din Valea Jiului. Depășim la această oră 1250MW producție în termocentralele pe cărbune. În condiții tehnice deosebit de dificile, cu multe echipamente vechi, la temperaturi caniculare, echipele de specialiști au găsit mereu soluții. Au repornit grupuri, au rezolvat în timp record avariile apărute, au muncit ore suplimentare pentru a da României energie. Paroșeniul funcționează bine, la CEO avem patru grupuri în funcțiune și mâine vom avea cinci (două la Turceni, două la Rovinari, unul la Ișalnița)”, a scris pe Facebook, joi seara, Sebastian Burduja.

El spune că demersul început la Bruxelles care vizează prelungirea termenelor pentru funcționarea termocentralelor pe cărbune va continua.

„În aceste zile, cărbunele ne-a fost din nou de mare ajutor și trebuie să o spunem răspicat. Pentru securitatea energetică a românilor, vom face tot ceea este posibil pentru a prelungi termenele pentru funcționarea termocentralelor pe cărbune și continuarea exploatărilor miniere. Am început deja acest demers la Bruxelles încă de anul trecut, cu onestitate și responsabilitate, și îl vom continua, cu toate argumentele pe masă. Securitatea energetică a României nu este negociabilă. Este prioritate zero”, a adăugat ministrul Energiei.

(sursa: Mediafax)

×