x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Cel puțin 12 morți și 10 răniți într-un incendiu la un hotel de lux din stațiunea balneară gerogiană Batumi

Cel puțin 12 morți și 10 răniți într-un incendiu la un hotel de lux din stațiunea balneară gerogiană Batumi

25 Noi 2017   •   13:00
Cel puțin 12 morți și 10 răniți într-un incendiu la un hotel de lux din stațiunea balneară gerogiană Batumi

Cel puţin 12 persoane şi-au pierdut viaţa şi alte cel puţin 10 au fost rănite vineri seara într-un incendiu produs la un hotel-cazinou de lux din staţiunea balneară georgiană Batumi, la Marea Neagră, informează AFP. 

"Doisprezece oameni au murit intoxicaţi cu monoxid de carbon" în incendiul din Leogrand, un hotel de 22 de etaje, a declarat pentru presă ministrul sănătăţii din regiune, Zaal Mikeladze. "Zece persoane au fost spitalizate, majoritatea pentru că au inhalat fum. Toate aceste persoane sunt într-o stare staţionară", a adăugat el. 

Trei cetăţeni turci şi un israelian se numără printre cei răniţi, a precizat purtătorul de cuvânt al Spitalului Universitar din Batumi, Kaha Sihradze, la postul Palitra News TV. 

"Şaisprezece camioane şi sute de pompieri au combătut incendiul (...) în prezent stins", a anunţat Ministerul regional de Interne într-un comunicat, precizând că "fumul dens a făcut dificilă evacuarea" clienţilor hotelului.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu batumi hotel lux cazinou marea neagră