Cel puţin 20 de persoane au fost internate în Spitalul de Urgenţă din Chişinău, iar câteva zeci au necesitat ajutorul medicilor în urma protestelor din centrul capitalei, a anunţat directorul instituţiei, Gheorghe Ciobanu, citat de BASA-press.
Ciobanu a precizat că starea pacienţilor nu este foarte gravă, majoritatea tinerilor primind ajutorul necesar. Unul dintre ei a suferit de o intervenţie chirurgicală.
În spital este declarată stare de urgenţă, în timp ce medicii de pe ambulanţe au declarat că cel puţin 50 de tineri le-au solicitat ajutorul.
Ambulanţele sunt blocate la câteva sute de metri de clădirile preşedinţiei şi a Parlamentului şi nu pot interveni la timp. Potrivit medicilor de la serviciul de urgenţă, câteva zeci de persoane au ajuns în stare critică din cauza întârzierii ambulanţelor, blocate în trafică.
"Un bolnav a făcut stop cardiac şi nu a putut beneficia de ajutor medical la timp deoarece medicii au ajuns abia peste o jumătate de oră, fiind blocaţi în mijlocul drumului de protestatari", a declarat medicul coordonator al serviciului de urgenţă din Chişinău.
Mediafax
Citește pe Antena3.ro