x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Charles al III-lea a fost proclamat rege

Charles al III-lea a fost proclamat rege

10 Sep 2022   •   12:16
Charles al III-lea a fost proclamat rege
Sursa foto: Hepta

UPDATE: Charles al III-lea a fost proclamat rege în timpul ceremoniei Consiliului de Succesiune, care are loc în prezent la Palatul St. James din Londra.

Proclamarea a fost urmată de exclamația "God save the King" din partea publicului.

Regele Charles al III-lea a fost proclamat oficial rege sâmbătă de către Consiliul de Ascensiune într-o ceremonie care va fi urmată de salve de tun şi de citirea proclamaţiei în Londra şi în principalele oraşe ale Regatului Unit - Edinburgh în Scoţia, Belfast în Irlanda de Nord şi Cardiff în Ţara Galilor -, transmit agenţiile internaţionale de presă.

Lordul Președinte Penny Mordaunt a detaliat următorii pași, care includ ordinul ca proclamarea regelui să fie citită în toată țara, la Londra, Edinburgh, Cardiff și Belfast - o întoarcere la o epocă trecută, când vestea unor astfel de evenimente era răspândită în acest mod în toată țara.

De asemenea, a dat ordin ca salve de tun să fie trase îndată ce va fi citită Proclamația Principală, la ora locală 11.00, de la balconul care dă spre Friary Court, la Palatul St. James.

Aceste saluturi vor avea loc în toată țara, la Castelul Edinburgh, Castelul Cardiff, Castelul Hillsborough, Turnul Londrei și în Hyde Park.

În declarația sa din sala tronului, regele Charles al III-lea i-a adus un omagiu mamei sale, regretata regină: "Domnia ei a fost de neegalat prin durata, devotamentul și dăruirea sa. Chiar dacă suntem îndurerați, aducem mulțumiri pentru această viață foarte credincioasă".

Noul rege a adăugat: "În îndeplinirea sarcinii grele care mi-a fost încredințată și căreia îi dedic acum ceea ce mi-a mai rămas din viață, mă rog la îndrumarea și ajutorul lui Dumnezeu atotputernic."

Monarhul a semnat Proclamația, iar martorii, inclusiv fiul său, Prințul William, și-au adăugat semnăturile la document.

Stire initiala: Carles al III-lea va fi proclamat în mod oficial rege, în cadrul unei ceremonii istorice care va avea loc sâmbătă dimineață la Palatul St James, anunță BBC.

Un val de alte proclamații va avea loc în toată Marea Britanie până duminică. Ceremonia vine după ce regele s-a angajat să urmeze exemplul "scumpei sale mame", într-un prim discurs emoționant.

Vineri seară, regele a transmis națiunii "durerea profundă" pricinuită de pierderea mamei sale, lăudându-i căldura, umorul și "abilitatea infailibilă de a vedea întotdeauna ce e mai bun în oameni".

Regele a promis să servească națiunea cu același "devotament de nezdruncinat" ca și regretata regină în timpul domniei sale de 70 de ani.

Charles a devenit rege în momentul în care mama sa a murit, dar Consiliul de Aderare se ține cât mai curând posibil după moartea unui suveran pentru a face o proclamare oficială a succesorului.

În cadrul consiliului, regele va face o declarație personală cu privire la moartea reginei și va depune un jurământ de a păstra Biserica Scoției - deoarece în Scoția există o diviziune a puterilor între biserică și stat.

Printre cei prezenți se vor număra Camilla, soția lui Charles de 17 ani, care are acum titlul de regină consort, și fiul regelui, William, noul prinț de Wales.

Prima proclamare publică va avea loc de la balconul Friar Court din Palatul St James din Londra, la ora loacă 11:00, un moment care este de obicei însoțit de un fast multisecular, cu trompetiști care cântă și salve de tun trase în Hyde Park și la Turnul Londrei.

Deși nu fac parte din proclamarea oficială, cuvintele "Regina a murit, trăiască regele" sunt adesea adăugate ulterior.

Vineri, Charles a fost întâmpinat de urale și strigăte de "God save the King!" în timp ce se întâlnea cu mulțimea care se adunase la Palatul Buckingham.

Mai târziu, el a ținut discursul său televizat, exprimându-și dorința ca prințul William și soția sa Catherine - în calitate de noi prinț și prințesă de Wales - "să continue să inspire". El și-a exprimat "dragostea pentru Harry și Meghan" și a lăudat "devotamentul ferm față de datorie" al reginei consort.

Regele a recunoscut că viața sa s-a schimbat acum, spunând că nu va mai putea să ofere "atât de mult din timpul și energia mea" organizațiilor caritabile și problemelor pe care le-a susținut timp de decenii ca moștenitor al tronului.

Monarhul, în vârstă de 73 de ani, a declarat că speră ca, în ciuda durerii pricinuite de moartea reginei, oamenii din Marea Britanie și din Commonwealth "să-și amintească și să se întărească din lumina exemplului ei".

 

(sursa: Mediafax)

×