x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China acuză SUA că inventează "un inamic imaginar" pentru a exercita "hegemonie"

China acuză SUA că inventează "un inamic imaginar" pentru a exercita "hegemonie"

27 Iul 2021   •   00:10
China acuză SUA că inventează "un inamic imaginar" pentru a exercita "hegemonie"

Administraţia Chinei a acuzat, luni, Statele Unite că inventează "un inamic imaginar", pentru a distrage atenţia de la problemele interne şi pentru a continua să exercite "hegemonie" pe plan mondial, informează agenţia Reuters.

Acuzaţiile Administraţiei de la Beijing intervin în contextul vizitei pe care Wendy Sherman, adjunct al secretarului de Stat american, o efectuează în oraşul chinez Tianjin.

"Statele Unite vor să reaprindă semnificaţia obiectivelor naţionale prin prezentarea Chinei ca fiind un inamic imaginar", a afirmat Xie Feng, adjunct al ministrului chinez de Externe.

"Este ca şi cum imediat după blocarea dezvoltării Chinei s-ar rezolva problemele interne şi externe ale Statelor Unite şi va putea continua hegemonia Americii", a acuzat oficialul chinez.

Wendy Sherman urmează să aibă luni o întrevedere cu ministrul chinez de Externe, Wang Yi, în contextul deteriorării relaţiilor dintre Statele Unite şi China din cauza unor dispute comerciale, militare, din cauza pandemiei şi a crizelor din Hong Kong şi Taiwan.

(sursa: Mediafax)

×