x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe China atrage din nou atenția Statelor Unite să nu se mai amestece în Taiwan

China atrage din nou atenția Statelor Unite să nu se mai amestece în Taiwan

de Redacția Jurnalul    |    03 Feb 2023   •   19:15
China atrage din nou atenția Statelor Unite să nu se mai amestece în Taiwan

China atrage din nou atenția Statelor Unite să nu se mai amestece în Taiwan, transmite diplomația de la Beijing, citată de dpa.

"Taiwanul este o chestiune internă chineză şi nu poate fi comparat cu conflictul din Ucraina. Washingtonul ar trebui să nu se mai amestece în chestiunea taiwaneză şi să nu mai creeze noi factori care ar putea duce la tensiuni în Strâmtoarea Taiwan", a spus Mao Ning, purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe. 

Declarația sa vine după cea a șefului CIA; William Burns, care a spus că nu trebuie subestimată intenția președintelui Xi Jinping de a invada insula, pregătindu-și armata să intre în Taiwan până în 2027. 
"Asta nu înseamnă că el a decis să invadeze Taiwanul în acel an, dar este un semnal de alarmă despre seriozitatea intențiilor sale", a spus Burns, considerând că Jinping învață lecțiile din Ucraina. 

Ea a acuzat conducerea de la Taipei că este responsabilă de creșterea tensiunilor în zonă după începerea războiului din Ucraina. 
"Poporul american foloseşte chestiunea taiwaneză pentru a limita China. Washingtonul ar trebui să îşi respecte promisiunile de a nu sprijini independenţa Taiwanului", a reamintit Ning, care a precizat din nou că Beijingul consideră Taiwanul parte a Chinei. 

Vizita  șefului diplomației americane, Antony Blinken, este așteptată în acest weekend la Beijing, prima după 2018 a unui oficial de rang înalt. 

 

×
Subiecte în articol: China taiwan sua