x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Chişinău: A fost identificat autorul atentatului din Piaţa Marii Adunări Naţionale (Video)

Chişinău: A fost identificat autorul atentatului din Piaţa Marii Adunări Naţionale (Video)

de Ovidiu Ciutescu    |    16 Oct 2009   •   00:00

Procurorul General al R. Moldova, Valeriu Zubco, susţine că a fost identificată persoana care a provocat explozia unei grenade de tip RG-42, în spatele Porţilor Sfinte, în timpul concertului dedicat Hramului Chişinăului. Conform Info-Prim Neo,este vorba despre un tânăr care în prezent este căutat de poliţie. Zubco nu a dat numele persoanei bănuite pentru a nu prejudicia ancheta.





Comisia de anchetă creată pentru investigarea acestui caz a identificat suspectul datorită declaraţiilor martorilor. Aceştia au indicat o persoană care se afla în locul în care s-a petrecut deflagraţia, au dat detalii privind discuţiile purtate de aceasta şi au descris-o. Zubco apreciază că există o legătură între explozia din Piaţa Marii Adunări Naţionale şi cele două apeluri telefonice cu ameninţări venite în anticamera premierului Vlad Filat. Concluzia lui este că s-a urmărit scopul de a intimida populaţia.

În cadrul unei conferinţe de presă, ministrul de Interne, Victor Catan, a declarat că ameninţările telefonice, înregistrate în anticamera premierului, se refereau la unele reforme ale guvernării, dar nu se făcea referire la posibile atentate teroriste. În urma deflagraţiei de miercuri au fost răniţi peste 40 de tineri şi minori. Conform legislaţiei în vigoare, persoana care a aruncat grenada la concertul din centrul Chişinăului va fi privată de libertate pe un termen cuprins între 8 şi 15 ani.

×