x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe CHIŞINĂU / Fostul Premier Vasile Tarlev intră în opoziţie

CHIŞINĂU / Fostul Premier Vasile Tarlev intră în opoziţie

de Ovidiu Ciutescu    |    18 Sep 2008   •   00:00
CHIŞINĂU / Fostul Premier Vasile Tarlev intră în opoziţie

Fostul premier moldovean Vasile Tarlev va adera la Uniunea Centristă din Moldova (UCM) în vederea alegerilor parlamentare preconizate pentru primăvara anului 2009. Personaje importante de pe scena politicii moldovene anticipează că Tarlev  va prelua preşedinţia acestei formaţiuni, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul UCM, Mihai Petrache, citat de Agerpress.

Fostul premier moldovean Vasile Tarlev va adera la Uniunea Centristă din Moldova (UCM) în vederea alegerilor parlamentare preconizate pentru primăvara anului 2009. Personaje importante de pe scena politicii moldovene anticipează că Tarlev  va prelua preşedinţia acestei formaţiuni, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, liderul UCM, Mihai Petrache, citat de Agerpress.

OFERTĂ. UCM s-a implicat activ într-un proces de consultări şi negocieri cu diferite partide şi personalităţi pentru fortificarea formaţiunii, în special după recenta majorare a pragului electoral de la 4% la 6% şi interdicţia de constituire a blocurilor preelectorale, a declarat Petrache. “UCM a acceptat ideea de cooperare politică cu Tarlev pornind de la necesitatea consolidării tuturor forţelor constructive şi capabile să contribuie la schimbarea situaţiei şi să ofere o alternativă de guvernare democratică”, a menţionat el. Potrivit lui Petrache, negocierile cu ex-premierul moldovean au început cu mai bine de două luni în urmă. În prezent în structurile partidului sînt incluse personalităţi din Republica Moldova propuse de Tarlev, iar acesta va candida la funcţia de preşedinte al UCM la Congresul care va avea loc la 27 septembrie, a mai spus el. Liderul UCM s-a declarat convins că formaţiunea va trece pragul electoral “şi va obţine cu mult mai mult de 6%” şi a spus că în viitorul parlament “nu va colabora categoric cu Partidul Comuniştilor”. Fiind întrebat dacă este sigur că Tarlev nu va trece de partea comuniştilor, Petrache a spus: “Într-adevăr, în Republica Moldova promisiunile nu se respectă, dar cred în promisiunea lui Tarlev exprimată la Consiliul Republican al UCM”.  În cadrul aceleaşi conferinţe, Petrache a anunţat că a purtat negocieri similare şi cu preşedintele parlamentului de la Chişinău, Marian Lupu, membru al Partidului Comuniştilor, dar nu s-a ajuns la un rezultat final: “Am negociat circa şase luni, din octombrie 2007 pînă în martie 2008. Am convingerea că Lupu activează în cadrul unor parametri politici şi ideologici care îi creează disconfort, dar aceasta este problema lui”.  Tarlev nu a participat la conferinţa de presă organizată de liderul UCM. Petrache însă a anunţat că fostul premier îşi va face publică în cel mai scurt timp decizia de a se implica deschis şi efectiv în activitatea partidului. Vasile Tarlev nu a fost de găsit pentru a confirma sau infirma declaraţiile lui Petrache.

PERSONAJ CONTROVERSAT. La ultimele alegeri parlamentare din Republica Moldova, din martie 2005, UCM a obţinut 0,75% din voturi. Vasile Tarlev rămîne însă o personalitate destul de populară peste Prut. Astfel, potrivit ultimului Barometru de Opinie Publică (unul din cele mai cunoscute programe de cercetare a opiniei publice din Republica Moldova n. red), publicat în luna aprilie, Tarlev se bucură de cea mai mare încredere din partea a 4,5% din populaţie, fiind devansat doar de preşedintele Vladimir Voronin, cu 13,6%, precum şi de Marian Lupu şi primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, cu cîte aproximativ 6%. Vasile Tarlev a îndeplinit funcţia de premier din 2001, după venirea comuniştilor la putere în Republica Moldova, pînă în martie 2008, cînd şi-a anunţat demisia în mod neaşteptat. Presa de la Chişinău a scris despre implicarea acestuia în politică încă din luna mai, fiind prezentate cîteva scenarii. Unul dintre acestea, cel mai des întîlnit, ar fi că Tarlev urma să creeze, sau să adere la o formaţiune situată în centrul eşichierului politic, pentru ca după alegerile din 2009 să-şi unească forţele cu PCRM spre a constitui o alianţă majoritară. Potrivit aceloraşi previziuni, Marian Lupu ar urma să creeze sau să adere la o formaţiune de centru-dreapta, iar cel mai vehiculat în acest sens este Partidul Popular Creştin Democrat. Preşedintele moldovean, Vladimir Voronin, care este şi lider al partidului de guvernămînt, a infirmat ulterior aceste zvonuri, declarînd, în cadrul unei conferinţe de presă din luna iulie, că “Tarlev rămîne în echipă”, avînd în vedere PCRM.  La o recentă emisiune televizată, Tarlev nici nu a confirmat, nici nu a infirmat posibilitatea de a se implica în politică, inclusiv de partea UCM. Tot atunci, el a lăsat să se înţeleagă că ar fi avut mai multe situaţii de conflict cu reprezentanţii conducerii comuniste de la Chişinău, din care cauză a şi fost nevoit să plece din funcţia de premier. Între timp, el lucrează la crearea unei organizaţii neguvernamentale, “Prietenii Rusiei în Moldova”, şi este conducător al proiectului “Cumpăraţi produse moldoveneşti”, despre care a anunţat că va fi unul de anvergură

×