De la începutul revoltei anti-Gaddafi în Libia, se tot află că vedete ale muzicii - Mariah Carey, 50 Cent, Beyonce - au fost plătite generos pentru concerte private în faţa clanului dictatorului, scrie site-ul premiere.fr, citat de Agerpres.
Se pare că familia Gaddafi are un oarecare impact şi asupra industriei cinematografice, se spune într-un articol din New York Times. Studiourile Natural Selection (care au produs 'The Experiment', cu Adrien Brody şi 'Isolation', cu Eva Amurri, fiica actriţei Susan Sarandon) au fost luate în colimator de cotidianul menţionat, pentru că au beneficiat de o co-finanţare de 100 milioane de dolari de la Saadi Gaddafi, unul din fiii lui Muammar Gaddafi. Nimeni din cadrul studiourilor n-a dorit să răspundă ziaristului care a făcut ancheta, dar acesta a descoperit că mulţi artişti, ale căror proiecte erau legate de Natural Selection, renunţă unul câte unul. Astfel, un documentar despre Louisianna, 'Preservation Hall: Louisianna Farytale', nu va mai fi produs de Natural Selection.
Un alt proiect este şi el în pericol: "The Iceman", film biografic despre ucigaşul în serie Richard Kuklinski, care urma să fie interpretat de Mickey Rourke. Turnările ar fi trebuit să înceapă în cursul acestui an, dar New York Times scrie că, pentru că actorul n-a semnat nimic oficial, ezită acum să-şi păstreze rolul.
Citește pe Antena3.ro