Arestatul, care pare să fie, conform testelor ADN, unul dintre autorii violului din Parcul Caffarella, era căutat de un an de poliţia italiană, dar beneficia de adăpost de la serviciile sociale.
Unul dintre românii arestaţi săptămâna trecută în cazul violului petrecut la Roma de Ziua îndrăgostiţilor era dat în urmărire de poliţia italiană de un an, dar beneficia de găzduire într-un adăpost social, după ce tabăra de ţigani în care locuise fusese dărâmată. Şi asta pe adevăratul său nume, fără să ascundă nimic autorităţilor italiene, potrivit Corriere della Sera.
Oltean Gavrilă (27 de ani), originar din Călăraşi, unul dintre presupuşii violatori ai unei italience de 14 ani, era căutat de poliţia din Peninsulă de un an. Cel puţin teoretic. În ianuarie 2008, el a fost arestat la Ladispoli pentru un furt, dar s-a decis că trebuie să fie eliberat şi cercetat în libertate. Nu s-a mai prezentat însă la proces, iar poliţia îl caută de la 14 februarie 2008. Asta nu l-a împiedicat pe Gavrilă să obţină cazare, pentru el, soţia şi fiul său, într-un adăpost organizat în centrul expoziţional din Roma, după ce tabăra din villa Gordiani, în care locuiau, a fost demolată. Ca să obţină cazarea, Gavrilă a furnizat exact aceleaşi date - numele adevărat, cetăţenia etc. - pe care le furnizase şi poliţiştilor în momentul în care fusese arestat pentru furt.
Şi celălalt român arestat în cazul violului de la Roma, Alexandru Jean Ionuţ, amic de-al lui Gavrilă, a avut probleme cu legea în Italia. În momentul în care a fost prins şi reţinut pentru violul de la 15 februarie, tânărul nu a negat, susţin jurnaliştii de la Corriere della Sera.
REŢINUT LA GRANIŢĂ
Coincidenţă, cam la aceeaşi oră la care era reţinut Jean Ionuţ, carabinierii îl opreau în provincia Trieste, la graniţa Italiei cu Sovenia, pe Gavrilă, care conducea o furgonetă în care au fost descoperite trei motoare de autovehicule furate. Când numele său a fost verificat în banca de date, s-a descoperit că era căutat de un an. Poliţiştii din Roma i-au prelevat salivă, pentru efectuarea testelor ADN, aşa cum deja făcuseră în cazul lui Ionuţ. Presa italiană, care citează surse dintre investigatori, a anunţat că ADN-ul se potriveşte cu cel relevat pe corpul şi hainele victimei. Anchetatorii au anunţat ieri că cercetează o posibilă legătură între aceşti ultimi acuzaţi de violul de la Roma şi Loyos Isztoika şi Karl Racz, primii arestaţi, disculpaţi de probele ADN. Investigatorii au luat urma lui Gavrilă şi Ionuţ localizând telefoanele furate de la victimă şi de la prietenul acesteia. Mobilele, care fuseseră vândute pe o sumă modică, au fost deschise la două săptămâni de la producerea violului. Poliţiştii au ajuns la Jean Ionuţ prin intermediul unei grupări de albanezi la care s-a găsit unul dintre telefoanele furate.
Citește pe Antena3.ro