Ninsorile și viscolul nu afectează doar România, ci și alte ţări din sudul Europei. Directorul ANM, Ion Sandu, a anunțat ieri că în Europa, începând cu Italia, Croația, Muntenegru și vestul Serbiei, sunt emise coduri roșii pentru intensități foarte mari de precipitații asociate cu vânt.
Trei oameni — doi bărbați și o femeie — şi-au pierdut viaţa în Italia din cauza furtunilor. În regiunea Toscana, un bărbat a murit în apropiere când mașina pe care o conducea a fost lovită de o stâncă care s-a prăbușit sub forța vântului, iar o femeie a fost zdrobită sub greutatea unui copac doborât, de asemenea, tot de vântul puternic. Un alt bărbat a murit în apropiere de Milano, după ce bicicleta pe care se afla a fost împinsă de vânt și s-a lovit de un camion. Rafalele de vânt de peste o sută de km pe oră au scos de pe pista de aterizare de pe aeroportul din Ancona (centru) un avion de marfă provenit din Sarajevo (Bosnia-Herzegovina). Acesta a fost închis ulterior din cauza intemperiilor.
Și aeroportul din Florența, capitala regiunii Toscana, una dintre cele mai afectate de intemperii, a fost nevoit să suspende anumite zboruri și să anuleze o parte din operațiuni.
La Cortona, sudul Florenței, vântul a provocat prăbușirea clopotniței unei biserici din secolul XVI, fără să provoace victime.
La Napoli s-au multiplicat intervențiile echipelor de urgență din cauza inundațiilor, iar pe culmile vulcanului Vezuviu a nins. Au fost de asemenea afectate comunicațiile între cele două mari insule italiene, Sardinia și Sicilia, cu suspendarea liniilor de feribot și a conexiunilor aeriene cu continentul.
Mai multe drumuri au fost închise, iar furtunile nimicesc tot ce întâlnesc pe mare, în apropierea coastelor Italiei şi Croaţiei. Autorităţile au închis autostrada Zagreb-Split pe multe porţiuni şi au suspendat cursele de feribot către unele insule dalmate.
Probleme sunt şi în Serbia, unde a fost decretat cod portocaliu de ninsori. Temperaturile vor scădea până la minus zece grade în sud, în vreme ce în nord vor continua ploile torenţiale.