x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Comisia Europeană a aprobat deblocarea a 30 de milioane de euro asistenţă financiară pentru Republica Moldova

Comisia Europeană a aprobat deblocarea a 30 de milioane de euro asistenţă financiară pentru Republica Moldova

10 Oct 2019   •   21:11
Comisia Europeană a aprobat deblocarea a 30 de milioane de euro asistenţă financiară pentru Republica Moldova
Sursa foto: Aron Urb

Comisia Europeană a aprobat joi deblocarea a 30 de milioane de euro din asistenţa macrofinanciară destinată Republicii Moldova, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei, informează Radio Chişinău.

Aceasta este prima dintre cele trei plăţi destinate Chişinăului printr-un program de asistenţă macrofinanciară adoptat în septembrie, 2017.

Comisarul european pentru Afaceri Economice şi Finanţare, Impozitare şi Vamă, Pierre Moscovici (foto), a declarat că această debursare exprimă sprijinul european pentru implementarea reformelor-cheie în Republica Moldova. „Comisia Europeană este pregătită să continue colaborarea apropiată cu autorităţile din Republica Moldova pentru a ajuta la realizarea unui set larg şi ambiţios de reforme economice şi structurale, necesare pentru asigurarea locurilor de muncă şi a investiţiilor în beneficiul oamenilor din Republica Moldova”, a spus Moscovici.

Bruxellesul a suspendat anterior deblocarea plăţilor din cauza derapajelor fostei guvernări, în special după adoptarea sistemului mixt de vot şi anularea alegerilor locale din Chişinău.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: republica moldova ue fonduri