x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Liderii republicanilor din Congres o acuză pe Harris că incită la violenţă împotriva lui Trump

Liderii republicanilor din Congres o acuză pe Harris că incită la violenţă împotriva lui Trump

de Redacția Jurnalul    |    25 Oct 2024   •   23:00
Liderii republicanilor din Congres o acuză pe Harris că incită la violenţă împotriva lui Trump
Sursa foto: Hepta

Liderii republicanilor din Congresul american au acuzat-o vineri pe Kamala Harris că incită la violenţă politică împotriva lui Donald Trump şi la o nouă tentativă de asasinat, după ce democrata l-a calificat drept "fascist" pe rivalul său republican la prezidenţialele din 5 noiembrie, relatează AFP.

"Calificarea unui opozant politic drept 'fascist' riscă să incite un alt asasin potenţial să încerce să-i priveze pe alegători de opţiune înaintea scrutinului", au denunţat Mitch McConnell şi Mike Johnson într-un comunicat comun, referindu-se la cele două tentative de asasinat care l-au vizat pe candidatul republican în ultimele luni.

Americanii nu vor un "preşedinte al SUA care admiră dictatorii şi care este un fascist", lansase miercuri vicepreşedinta în exerciţiu într-o reuniune publică cu alegătorii în Pennsylvania, organizată de CNN.

Afirmaţiile Kamalei Harris veneau în urma dezvăluirilor făcute de fostul şef de cabinet al lui Donald Trump la Casa Albă, John Kelly, care a declarat că fostul preşedinte ar fi spus că dictatorul nazist Adolf Hitler "a făcut şi lucruri bune".

Fostul colaborator estimase de asemenea că Donald Trump corespunde definiţiei unui "fascist".

Candidatul republican a calificat-o el însuşi în mai multe rânduri pe rivala sa drept "fascistă", dar şi "marxistă" şi "comunistă", acuzându-i pe democraţi că, prin discursurile lor, ar fi incitat la violenţă împotriva sa.

Acuzaţiile au fost negate de candidata democrată, care a condamnat în repetate rânduri orice violenţă politică.

Arătând că "ameninţări persistente" continuă să-l vizeze pe Donald Trump, responsabilii republicani au invitat-o pe vicepreşedinta democrată "să ia aceste ameninţări în serios, să nu mai exacerbeze atmosfera de ameninţare şi să vegheze ca preşedintele Trump să dispună de resursele necesare pentru a fi protejat".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: congres harris violenta trump