x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Constituţie nouă pentru Republica Moldova până pe 16 iunie 2010

Constituţie nouă pentru Republica Moldova până pe 16 iunie 2010

de Vitalie Calugareanu    |    10 Mar 2010   •   00:00

Coaliţia de guvernare din Republica Moldova a identificat o metodă de depăşire a crizei politice determinate de imposibilitatea alegerii şefului statului. Liderii Alianţei pentru Integrare Europeană (AIE) au anunţat că ţara va avea o nouă Constituţie până la 16 iunie.

Liderii coaliţiei liberal-democrate au făcut public anunţul marţi seară după două ore de negocieri. Decizia alianţei de guvernare de a schimba Constituţia prin referendum este oarecum surprinzătoare, deoarece până acum liderii acesteia au exprimat opinii diferite. Până la anunţarea acestei decizii, liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, pleda doar pentru modificarea art.78 din actuala Constituţie în sensul alegerii şefului statului în Parlament cu majoritate simplă de voturi - opţiune agreată în ultima vreme şi de comunişti.

REFERENDUM
În faţa presei, liderii AIE au fost zgârciţi în declaraţii. Liderul PL, Mihai Ghimpu, a spus că, la prima etapă, va fi adoptată legea cu privire la adoptarea noii Constituţii, care va stabili mecanismul de adoptare a Constituţiei şi, în baza acestei legi, Parlamentul va vota viitoarea Constituţie pe articole, apoi o va supune referendumului. Liderul PLDM, Vlad Filat, a declarat că, "odată ce va fi aprobată noua Constituţie, Parlamentul actual îşi va duce mandatul la bun sfârşit, aşa cum a fost oferit de către cetăţeni".

Aceasta înseamnă că alegerile parlamentare anticipate vor fi evitate. Conform Constituţiei în vigoare, actualul Parlament ar urma să fie dizolvat după 16 iunie, deoarece a eşuat în mod repetat în alegerea şefului statului. Liderul PD, ex-comunistrul Marian Lupu, a spus că o bună parte din articolele din actuala Lege Supremă se vor regăsi şi viitoarea Constituţie, dar nu a precizat dacă se referă şi la articolele sensibile referitoare la limbă şi neutralitate.

Un grup de experţi ai Comisiei de la Veneţia a vizitat recent Republica Moldova. Ei au recomandat politicienilor moldoveni modificarea unui singur articol din Constituţie, a celui care se referă la procedura de alegere a şefului statului. Deşi iniţial s-a pronunţat categoric împotriva modificării Constituţiei, după discuţiile cu experţii Comisiei de la Veneţia, opoziţia comunistă acceptase ideea alegerii şefului statului cu majoritate simplă.

Liderii comunişti au precizat însă că, după această procedură, actualul Parlament trebuie să fie dizolvat şi organizate alegeri parlamentare anticipate. Iată de ce, pentru a exclude astfel de interpretări, coaliţia de guvernare a decis să nu îi mai roage pe deputaţii comunişti să voteze modificarea Constituţiei, ci să fie scrisă una nouă pe care să o supună referendumului.

ARTICOLE SENSIBILE
Deocamdată nu este clar ce se va întâmpla cu articolele buclucaşe din Constituţie referitoare la limbă şi neutralitate. Se ştie că între componentele alianţei nu există un consens în aceste chestiuni. La 1 decembrie 2009, preşedintele interimar, Mihai Ghimpu, a constituit o comisie de revizuire a Constituţiei care a identificat soluţii de compromis inclusiv pentru cele două articole sensibile.

În cazul limbii oficiale (română/moldovenească), comisia a propus câteva soluţii: ori denumirea limbii este stabilită ulterior printr-o lege organică, ori ca din textul viitoarei Constituţii să reiasă clar că româna şi moldoveneasca sunt limbi identice. În cazul articolului referitor la neutralitate, comisia propune introducerea termenului de "neutralitate condiţionată", ceea ce ar însemna că, în cazul apariţiei anumitor pericole militare, Republica Moldova renunţă în mod automat la statutul de neutralitate.

De asemenea, încă nu se ştie cum va fi ales viitorul şef al statului ­ prin vot direct sau în Parlament cum se practică în prezent.

RISCURI
Analiştii spun că, în cazul în care politicienii din actuala coaliţie majoritară nu vor reuşi să facă acest refendum atractiv pentru populaţie - riscurile sunt enorme. Liderii alianţei au anunţat că referendumul se va desfăşura până pe data de 16 iunie. Aceasta înseamnă că va fi organizat în perioada estivală, ceea ce sporeşte riscul absenteismului. Dacă referendumul eşuează, preşedintele în exerciţiu, Mihai Ghimpu, este obligat să dizolve actualul Parlament şi să stabilească data unor noi alegeri parlamentare anticipate.

×
Subiecte în articol: externe