x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Un copil american de 3 ani se află printre ostaticii reținuți în Gaza

Un copil american de 3 ani se află printre ostaticii reținuți în Gaza

de Redacția Jurnalul    |    13 Noi 2023   •   09:45
Un copil american de 3 ani se află printre ostaticii reținuți în Gaza
Sursa foto: Hepta

Un copil american în vârstă de 3 ani se află printre ostaticii reținuți în Gaza, a anunțat Casa Albă, potrivit CNN.

Președintele SUA, Joe Biden, a discutat duminică cu emirul Qatarului despre războiul din Gaza, inclusiv despre eforturile de eliberare a ostaticilor, negociate de Qatar.

Într-un rezumat al convorbirii, Casa Albă a dezvăluit că unul dintre ostaticii reținuți este un copil american în vârstă de 3 ani, ai cărui părinți au fost uciși de Hamas în timpul atacurilor din 7 octombrie în Israel.

„Cei doi lideri au fost de acord că toți ostaticii trebuie să fie eliberați fără întârziere”, a precizat Casa Albă.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: copil ostatic hamas gaza