O instanţă federală din Statele Unite a condamnat Coreea de Nord pentru susţinerea terorismului, amendând regimul de la Phenian cu 300 de milioane de euro în legătură cu un atac terorist comis în Israel în 1972, informează ediţia online a Washington Times.
Este puţin probabil ca regimul stalinist din Coreea de Nord să recunoască decizia instanţei federale americane şi să plătească amenda."Coreea de Nord a dat dovadă de o bine-cunoscută politică de încurajare, susţinere şi coordonare a unor campanii de asasinare a civililor, iar acest lucru justifică impunerea unor măsuri punitive", a declarat judecătorul Francisco Besosa, de la tribunalul districtual american din Puerto Rico.
"Bugetul alocat de Coreea de Nord terorismului nu se cunoaşte", a argumentat judecătorul, fixând o amendă de 300 de milioane de dolari.
Acţiunea judiciară a fost intentată de familia lui Carmelo Calderon-Molina, un cetăţean american ucis în atacul terorist de la aeroportul Lod din Tel Aviv (în prezent, Ben-Gurion - n.red.). Calderon-Molina a murit încercând să protejeze o femeie însărcinată. Un alt cetăţean american, Pablo Tirado-Ayala, a fost rănit în atacul comis pe 30 mai 1972.
Atentatul a fost comis de Armata Roşie Japoneză şi de Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei cu sprijinul serviciilor de informaţii nord-coreene.