Două cranii umane, precum şi oseminte au fost găsite în timpul lucrărilor într-unul din palatele complexului prezidenţial afgan din Kabul, descoperire misterioasă ce relansează dezbaterea în privinţa felului în care au murit unii conducători şi apropiaţi ai lor în Afganistan, ţară a cărei istorie este plină de lovituri de stat şi războaie.
Cele două cranii şi oseminte umane au fost găsite în timpul lucrărilor de construcţie efectuate într-o bucătărie dintr-un palat al complexului în care locuieşte preşedintele afgan, Ashraf Ghani, oază de verdeaţă izolată de haosul zgomotos al capitalei prin ziduri groase de protecţie şi o serie de grădini, relatează marţi AFP.
În încercarea de a identifica rămăşiţele, Ghani a ordonat crearea unei comisii alcătuite din medici legişti, membri ai Comisiei afgane pentru drepturile omului şi funcţionari ai Ministerului de Interne, a arătat palatul într-un comunicat.
Cercetările vor fi dificile fiindcă Afganistanul se află de 35 de ani într-o stare de război aproape permanentă. După lupta împotriva invadatorilor sovietici din anii 1980, războiul civil din anii 1990 şi regimul talibanilor (1996-2001), ţara este în prezent martora insurecţiei rebelilor islamişti. Mulţi conducători afgani au căzut victime ale acestei istorii agitate. Fostul preşedinte Najibullah, de exemplu, a fost asasinat în 1996 de talibani, iar cadavrul său a fost suspendat pe un stâlp de semnalizare pentru a fi văzut de cât mai mulţi oameni. A fost apoi înhumat în provincia estică Paktia.
De un astfel de ritual nu a avut însă parte preşedintele Daud Khan, asasinat în timpul unei lovituri de stat din 1978 împreună cu 18 membri ai familiei în palatul prezidenţial. Cadavrul său a fost identificat în 2008 într-o groapă comună, alături de cele ale altor 15 victime ale masacrului. Preşedintele Daud preluase el însuşi puterea printr-o lovitură de stat, alungându-l în 1973 pe vărul său, regele Zaher Shah, proclamând apoi republica, aminteşte AFP.