x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Croaţia negociază din nou

Croaţia negociază din nou

02 Oct 2009   •   00:00

Croaţia a reluat vineri negocierile de aderare la Uniunea Europeană, după zece luni de blocaj, lăsând în urmă Turcia, care continuă să stagneze, într-un context din ce în ce mai nefavorabil în Europa în privinţa extinderii, informează Agenţia France Presse, citată de Mediafax. Şeful diplomaţiei suedeze, Carl Bildt, a cărui ţară deţine preşedinţia UE, a anunţat că 12 din 35 de capitole de negocieri tematice au fost închise şi că negocierile urmau să se poarte în legătură cu şase noi capitole. Membră din 2004 a UE, Slovenia se opunea până în prezent continuării negocierilor, din cauza unui diferend privind frontierele maritime şi terestre cu vecinii croaţi. Cele două ţări au ajuns recent la un acord vizând principiul unui arbitraj internaţional, negocierile de aderare la UE fiind astfel deblocate. Tratativele s-ar putea încheia în 2010, Croaţia putând deveni în 2011 al 28-lea stat membru al Uniunii.

×
Subiecte în articol: externe