Ministrul german al Sănătăţii, Ulla Schmidt, a fost din nou criticată pentru utilizarea maşinii de serviciu în concediu, după ce a recunoscut că a făcut acest lucru de mai multe ori din 2004 şi până în prezent, rivalii politici cerând demisia acesteia, relatează Der Spiegel în ediţia electronică.
Ministerul Sănătăţii a informat Comisia pentru Buget din cadrul Parlamentului că Schmidt a folosit maşina de serviciu din Germania şi până la locul unde şi-a petrecut vacanţa în Spania, din 2006 până în 2008. Preşedintele acestei Comisii, Otto Fricke, din cadrul Partidului Liber Democratic, de opoziţie, a declarat că în prezent aceasta verifică dacă Scmidt a încălcat regulile privind utilizarea bugetului în aceşti ani.
Schmidt, care a mers în Spania cu avionul, a declarat că avea nevoie de maşină din motive de securitate şi că a acoperit orice costuri privind călătorii în scop privat, efectuate în timpul concediului. Fricke a replicat că noile explicaţii furnizate de Ministerul Sănătăţii "rămân insuficiente şi neclare".
Folosirea limuzinei de serviciu de către ministru a fost dezvăluită luna trecută, când aceasta a fost furată, în timpul concediului. Automobilul de lux marca Mercedes Clasa S a fost găsit neatins câteva zile mai târziu, dar campania electorală a SPD fusese deja afectată de acuzaţiile privind cheltuirea nejustificată a fondurilor publice. Schmidt a agravat situaţia, subliniind că nu ar fi făcut nimic greşit.